Arhive lunare: iulie 2016

Amintire

străzile slab luminate / saci cu deșeuri

depozitați la întâmplare / oameni slabi palizi cu

mâna întinsă pentru o monedă de zece bani și o felie de pâine

totul mă tulbură

zâmbetul vorba bună îmbrățișarea se sting / îmi sunt de prisos

 

ridic ochii implor: arată-mi ceva frumos, Doamne!

sufletul plânge, e multă tristețe în lume!

 

cerul senin îmi zâmbește prin mii de stele

l-am recunoscut e bolta cerească

din copilărie / închid ochii sunt în

grădina casei / tata privește

strugurii abia pârguiți

evocă amintiri duioase din tinerețe cu o precizie uimitoare

 

ascult greierii / dintr-o data

orașul aproape pustiu

prinde viață…

/ Rodica Dascălu / Amintire /

Și binele se propagă…

trăim într-o lume stranie: sunt oameni dispuși să renunțe

la viață în numele unor convingeri iluzii ne obișnuim

cu atentate stări de conflict aparent răul

capătă amploare

 

Dumnezeu respectă libertatea fiecăruia

omul face alegeri deseori în contrast

cu universul al cărui ritm e guvernat

de legea iubirii întâlnești crucea

aceasta lucrează

deschide inimi

descătușează suflete

aduce ploaia în pustiuri de singurătate

omul învață lecții află sensuri

despovărat de a avea el este

 

Dumnezeu veghează are o dorință: cel înviat

din propria moarte să dăruiască lumină

oameni încercați prin boli grave

cei salvați ca prin minune din atentate

cei care și-au pierdut un copil în accidente colective

și nu numai devin mucenici ai zilelor noastre

 

într-un spital unde și pietrele plâng un supraviețuitor

este purtător de har pentru cel încercat vezi cum ochii stinși

de temeri de frici prind strălucire e semnul primului pas

învierea din propria neputință nădejdea că binele învinge

se propagă la nesfârșit…

 

/ Rodica Dascălu / Și binele se propagă… /

Iluzie

e iulie e seară e vremea vacanței

în cartierul cufundat în întuneric

rar vezi o lumină-n fereastră

văpaia zilei plutește

o pâclă apasătoare persistă

verdele se ofilește

gândul confuz rătăcește

pe căi nevăzute

în căutarea oazei de răcoare

bătrâni, tineri fără șansa unei vacanțe

așteaptă răbdători seara

se bucură de-o adiere de vânt

pe-o bancă în parc

doarme un om fără casă

visează o lume mai bună

chipul liniștit vorbește

sufletul freamătă

iluzie

trezirea din vis va fi amară…

/ Rodica Dascălu / Iluzie /

Teiul lui Eminescu

te îmbie să afli mărturii despre geniul poeziei fiecare colț de rai din Copou

generații de părinți copii nepoți doresc să păstreze în amintire întâlnirea

în taină cu poetul / o fotografie lângă statuie la umbra teiului numit și

Patriarhul Grădinii Copou devine oglinda unei clipe de răgaz

 

în preajmă o mamă grăiește cu duioșie fiului:

– precum un bunic neputincios se sprijină în baston

pentru a merge, așa bătrânul tei continuă să pășească

prin veacuri, își reazemă în proptele coroana cu crengile grele

de frunze argintii, de flori, de aduceri aminte, de șoapte și cânt…

 

cândva trunchiul teiului a fost în pericol / gata să

se despice a primit ajutor / îmbrățișat de două cercuri

împletite din speranțe, interiorul tulpinii devine un drum spre

pământ, hrană pentru fragezii lujeri / se nasc noi rădăcini / absorb

seva / teiul se regenerează prin el însuși / renaștere pentru alte generații…

 

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor…” spunea poetul…

 

/ Rodica Dascălu / Teiul lui Eminescu /

Poveste de vară

zi toridă de vară văpaie peste oraşul pustiu

călătoresc cu trenul. în vagon doi copii cu părul auriu

cum spicul de grâu, în drum spre bunici împreună cu tânăra

lor mamă. un dialog încântător se înfiripă:

/ uite, Petra, flori de soare! /

/ Simon, se spune floarea soarelui /

își amintesc de ochii albaştri ai bunicului

îi vor desena portretul vor fi și ei prezenți în imagine

desenează Petra desenează Simon concentrare maximă

/ Simon, te rog nu irosi hârtia! /

/ Petra, de ce m-ai desenat aşa mic, eu sunt mare! /

în jur oamenii zâmbesc eu îmi întrerup firul lecturii

gingășia copiilor ne învăluie

 

urmează un moment straniu dureros

cuprins de neliniște Simon devine agitat de neoprit hohotul de râs

în cascadă delir cum alunecarea pe o pantă. istovită mama

îi murmură vorbe de-alean se plimbă cu el în brațe

liniște după zbucium. copilul privește absent adoarme

sufletul meu plânge. chipul fetiței capătă aerul unui

om matur: / aşa face el, aproape mereu…/

își reprimă întrebările să nu o supere pe mama

în gând îmbrăţişez fetiţa îl mângâi pe Simon

ei sunt parte din mine eu sunt parte din ei

toţi suntem parte din ceva nemărginit

gândurile de prisos se îndepărtează

rămâne iubirea pentru copii

pentru mama care veghează

fără să se întrebe / de ce tocmai mie? /

în tăcere îşi duce crucea

cu smerenie

 

doar vara indiferentă defilează în hainele ei multicolore

ca și cum în lume nimic dureros nu se întâmplă…

 

/ Rodica Dascălu / Poveste de vară

Zbor de pescăruși

 

la orizont între apa mării și cer trecere difuză

un prag subtil între văzut și nevăzut

oglindit în viul din mine

tulbură liniștea un țipăt de pescăruși

mă-ndeamnă la visare marea azurie

după înfruntarea talazurilor vieții

tânjesc să ating tărâmul divin

prin zborul lor pescărușii

îmi împlinesc visul

recunoștință …

 

/ Rodica Dascălu / Zbor de pescăruși /

Furtună de vară

furtună violentă

ploaia se revarsă

din cer curg șiroaie

perdea continuă de apă

o căsuță din lemn ne apără

 

un pui de cioară

cu ultimele forțe

încearcă să se ridice

aripile grele sunt o piedică

în zadar un cuib îl așteaptă

primul zbor a eșuat

la fel se-ntâmplă uneori în viață

 

teii bătrâni își leagănă crengile

vântul intens împrăștie florile

înmiresmată ploaie de petale

cineva murmură o rugăciune

ploaia torențială se oprește

temători pornim spre casă

 

doar singur puiul de cioară

rămâne într-o băltoacă…

 

/ Rodica Dascălu / Furtună de vară /

Fotografia

o punte peste ani

revăd momentul primei fotografii

ochii înrourați ai fetiței cer mângâiere

între galbenele file totul e confuz

vremuri tulburi împovărează suflete

părinții copleșiți de griji înțeleg

că importante sunt:

un acoperiș hrană încălțăminte caiete

iar o vorbă moștenită din bătrâni spune:

– copilul să-l săruți în somn să nu afle că-l iubești! –

cresc închisă în propria colivie

și totuși bucuria înmugurește

grădina pârâiașul jocul poveștile rostite

într-o zi descopăr prima carte

încep o călătoria fascinantă ea continuă

regăsesc copilul interior

la celălalt capăt al punții

e același din fotografie

 

în numele lui îmi cer iertare

fiindcă nu am întrezărit:

dincolo de munca istovitoare a părinților

iubirea

fiindcă nu am deslușit:

în cântul duios al mamei

când torcea în zilele reci de iarnă

dragostea

fiindcă n-am descifrat:

în gestul simplu al tatei

de a-mi cumpăra pantofi roșii de lac

asortați cu rochia brodată de catifea

cea mai concretă declarație de iubire

 

îmi cer iertare

fiindcă n-am văzut:

lumina în spatele întunericului aparent …

 

/ Rodica Dascălu / Fotografia /

Ploaie de vară

o caldă ploaie de vară pogoară

mângâie iarba arborii florile spală cerul

ploaia limpezește gândurile

dă claritate viselor

ne e teamă de apă deschidem umbrela

nici dragostea nu mai e dragoste

când gândești că totul e potrivnic ploi soare vânt oameni

iubirea se naște ușor nu arde nu-i tristă nu are așteptări

iubirea nu cere să fii oglinda celuilalt

când ești ceea ce Ești vei fi uimit să descoperi

profunzimi prețioase în adâncuri

ascunse cum pulberea de aur

în stratul de minereu…

 

/Rodica Dascălu / Ploaie de vară /