Arhive lunare: august 2022

auzi foșnetul…


Iată, Soarele, sursa luminii și a vieții, jucându-se cu imaginația ta, se coagulează într-o nucă. Existența plină de încercări ascunde, totuși, un miez dulce, pentru care merită să trăiești. Mai întâi, îndepărtezi învelișul exterior, cu gust amărui. Urmează „proba de foc” a descoperirii interiorului în carcasa dură, lemnoasă. Curajul, încrederea, asumarea, tot atâtea drumuri ce duc spre spargerea zidului ce separă realitatea imediată de esență. Lași în urmă preocuparea pentru aparența lucrurilor. Renunți la prea multele judecăți. Te apleci și asculți șoapta firului de iarbă, trilul păsărilor aflate într-un dialog perpetuu, cântecul greierilor, plânsul tăcut. Explozie lăuntrică. Se naște un spațiu vital nemărginit. Întreaga creație se reflectă. În toată măreția ei.
O după-amiază de duminică. Lumina alungă umbrele din ascunzișurile pădurii. Încep să cadă primele frunze arămii. Par a fi niște întrebări cărora nu le-ai aflat răspunsul. În liniștea aparentă, arțarii croșetează modele complicate din cuvinte nerostite și clipe trăite mult prea repede. Ochiurile de lumină, străfulgerări inspirate. Redescoperi pinii cu tulpinile lor zvelte. Îți sugerează să privești cerul. Ici-colo apar arbori tineri. Coroana nucului precum cercul îndoielilor ce-ți constrânge zi de zi existența. Fluturii albi, tot mai puțini, dar suficienți cât să-ți arate calea spre centrul ființei, zborul. Te plimbi agale pe alee. Tumult de gânduri în conflict cu inima, dar și cu starea exterioară. Până la armonie deplină drumul pare nesfârșit. Bătrânii plopi, cu formele lor neobișnuite, ciudate, îți cântă din frunze o melodie liniștitoare. Nostalgică. Nu, de fapt e un foșnet. Auzi cum curge fluxul viu. Te apropii, te contopești. Sunteți împreună.

2 august 2022
Rodica Dascălu