seva viței de vie

o casă, o grădină, un petic de pământ
plantat cu viță de vie sunt urme ale trecerii.
în timp, ele se estompează, apoi se pierd din areal.
ca și cum micul univers al familiei și-ar fi luat zborul
odată cu viul celor plecați. parcă nu ar exista decât lucruri
trecătoare. vița de vie încărcată cu struguri freamătă.
cândva, seva ei ți-a pătruns în sânge, infuzie de viață.
oricât de departe te-ai fi aflat și oricât de greu
ți-ar fi fost, simțeai cum te hrănesc
rădăcinile. cum te apără de vântul
potrivnic. din vechile corzi
pe o ramură a aceluiași arbore
renaște, precum o imagine în oglindă,
darul începutului de drum.
l-ai purtat cu tine pretutindeni.
într-o dimineață de toamnă te-ai întors
odată cu răsăritul. nimic din ceea ce este
măreț nu se pierde. era timpul să înțelegi.

Rodica Dascalu
13 septembrie 2021

configurări

vine un timp când
cuvântul își caută tonul
adecvat încheierii unei etape
de neocolit. cel mai simplu gest,
acela de a face un pas, îți cere
vigoare. locul potrivit neliniștii
tale se află într-o cameră
ascunsă privirii.
spațiul pare suficient de amplu
iar tu asemeni unui artist
inspirat ai libertatea
de a-l configura
armonios.
cele mai profunde dialoguri
cu tine însăți aici le porți.
insomnia te ajută.
afli răspunsuri clare la întrebări.
recent te-ai întrebat dacă poți
iubi fără a te întâlni mai întâi
cu neștiutele tale chipuri.
poți descoperi chiar zeci de fațete.
întotdeauna vei dori să împodobești
scena pentru a-l primi pe celălalt.
îl vei admira, în lumina dimineții,
firav, uneori puternic sau
dând piept cu valurile
iar și iar. să iubești
necondiționat,
un pisc greu
de atins.
mai bine privești răsăritul
înainte de a parcurge calea
străjuită cu plopi întinzându-se
precum un covor roșu spre izvor.

Rodica Dascalu
4 septembrie 2021

claritate

stau în miezul unei zile de august
sub lumina plăpândă a soarelui.
privește-mă cu atenție, astfel
nu vei mai avea cum
să-mi reproșezi că ascund
gânduri, stări de spirit, sentimente.
ce îți poate oferi o simplă privire?
culoarea părului, a ochilor,
câteva asimetrii sau
firave gesturi.
pulsul alert interior îl percepi
întrezărind în ochii celuilalt
intensitatea zborului
celor doi fluturi,
cu aripi albe și negre,
în lanul de lavandă căruia
obișnuiește să-i păstreze mereu
prospețimea. îl stropește din când
în când cu apa vie a încrederii.
după fiecare asperitate
apar câteva picături de sânge.
indiferent cât de orbitor e fluxul,
pentru a observa
trebuie să-mi limpezesc
eu însămi trăirile. numai așa
pot trece dincolo de aparențe.

Rodica Dascălu
28 august 2021

împlinire

o după-amiază însorită de august. intri într-o încăpere destinată investigațiilor medicale, pentru un control periodic. ți se spune să mai aștepți, imediat va veni și domnul doctor. în câteva minute cunoști un medic specialist, tânăr, luminos. te ascultă cu atenție. privirea lui vie exprimă empatie. interpretează, te sfătuiește, te încurajează. până acum nimic neobișnuit. în viață am avut șansa de a întâlni medici buni, inimoși, pasionați de domeniul lor de studiu. să mergem în cabinet, să gândim un plan de acțiune, îmi spune. așezat la birou medicul scrie. completează o fișă, o schemă de tratament. eu îmi plimb privirea pe pereții mângâiați de razele blânde ale soarelui. în spatele biroului său observ peretele acoperit în întregime cu picturi. predomină nuanțele de albastru. culorile vii mânuite cu talent exprimă peisaje, flori, întinderi submarine. emoții. stări de spirit. sunt ale dumneavoastră picturile?, îndrăznesc să întreb. se oprește o clipă din starea de concentrare, ridică privirea și spune zâmbind: nu, nu! sunt ale fiului meu, are 13 ani. și mai am și o fetiță de 9 ani. l-am felicitat. știți, în urmă cu trei zile, continuă medicul cu același zâmbet fericit, tocmai am trecut pragul celor 40 de ani. trăiesc, pentru prima dată, un sentiment de împlinire. îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. îmi exprim mereu recunoștința. doar că sunt foarte îngrijorat. o umbră poposește pe chipul lui, întunecându-i lumina ochilor. diagnosticul de boală gravă îl întâlnesc tot mai des la oameni tineri aflați în jurul vârstei de 40 de ani. stresul, munca în exces, lipsa mișcării își pun amprenta asupra stării lor de sănătate, îmbolnăvindu-i. încerc să-i salvez, folosind energia, știința, echipamentele medicale pe care le am la dispoziție. razele soarelui luminează icoanele așezate pe rafturile bibliotecii ticsite cu volume de specialitate. în drum spre casă, m-am gândit cât de limpede și frumos poate să curgă destinul unui om. m-a impresionat, mai ales, minunea de a conștientiza darul primit. credința l-a ocrotit, l-a inspirat să facă alegerile potrivite drumului său. iconițele din vitrină vorbesc de la sine despre sentimentul de compasiune pentru cei mai puțin norocoși. admirație profundă pentru firescul vieții unui om adevărat.

Rodica Dascălu,
20 august 2021

maree

ești singură pe țărmul mării.
briza te învăluie iar norii cenușii
desenează-n văzduh forme
în continuă alunecare.
privești apa limpede întrezărind
fascinantul tărâm subacvatic.
te întrebi, ești oglindă
pentru univers
sau nemărginirea
îți reflectă tumultul lăuntric.
albe valuri se retrag în reflux.
pe plajă rămâne un mesaj cosmic:
scoici colorate, dune de nisip, alge.
sub pașii tăi neliniștiți, totul dispare
înainte să descifrezi discreta șoaptă
a cerului. poate voia să
te facă atentă la semne sau
să-ți vorbească despre răbdare.

17 august 2021
Rodica Dascălu

respirație profundă

nu peste mult timp vei fi liber
mantia înstelată a nopții
te va ascunde
de orice altă privire
vei fi doar tu, cerul și visele.
greierii înalță aceleași armonii.
ai ațipit. miresme de fructe,
de ierburi și de pământ te învăluie.
mirifica pace a acestei veri adormite
te răscolește precum un poem
căruia trebuie să-i dai viață,
altfel nu vei avea liniște
prea curând.
e vară. e seară. din satul copilăriei
murmurul nopții urcă până la tine.
din grădini, de pe morminte,
regina nopții își deschide cupa.
undele ei domoale de parfum
parcă ar vrea să-ți spună:
hei, tu, omule, nu uita,
respiră adânc!

Rodica Dascalu
11 august 2021 ~

un fluture purtător de vești

un ochi râde privind conturul
aproape perfect rotund al nucului.
celălalt ochi plânge privind salcâmul
rănit. furtuna sau poate oamenii i-au smuls
cea mai viguroasă creangă. era cea prin care
îmbrățișa coroana pomului vecin.
acum un gol îi desparte.
e liniște deplină prevestitoare de caniculă.
nicio frunză nu freamătă. nicio pasăre nu zboară
soarele croșetează cu razele sale ochi de lumină
prin frunzișul copacilor.
mintea brodează povești cu înțeles.
chiar un fluture așezat ca din senin pe picior
timp de câteva minute capătă semnificația
unui semn trimis din lumea de dincolo.
o prietenă s-a stins la trecerea dintre ani.
cândva am stat îndelung de vorbă
pe această bancă. mi-a zis:
„Fericite vom fi!”
ne aflam înaintea momentului de începere
a spectacolului “Furtuna”. vâltoarea ce urma
să vină avea să întrerupă șirul peisajelor, florilor
pictate cu atâta râvnă și talent de Iuliana.
cine spunea că imaginile, cuvintele
nu au semnificație?

Rodica Dascălu
1 august 2021

m-a vizitat un fluture

recunosc faptul că îmi plac mult fluturii. fie că sunt albi, fie că au aripi multicolore. îi chem deseori în textele mele în proză, ca semn al efemerului. ceea ce am remarcat în ultimii ani este scăderea accentuată a numărului lor față de anii precedenți. la sfârșitul lunii iunie, în drum spre mare, când ne-am oprit într-un loc pitoresc pentru relaxare, am fost surprinsă văzând un roi adevărat de fluturi albi. o încântare pentru suflet. de cele mai multe ori, când îi întâlnesc, îi fotografiez. în câmpul de lavandă din Parcul Cancicov, în perioada de înflorire a acestei plante aromatice, fluturii zboară de obicei în grup de câte doi, cel mult trei. am încercat și anul acesta să-i surprind cu aripile deschise, pregătiți de zbor, dar îmi recunosc înfrângerea. nu am reușit.
30 iulie, o zi frumoasă, luminoasă, de vară autentică. astăzi am avut parte de mai multe secvențe inedite, printre care și vizita misterioasă a unui fluture. cu ocazia plimbării de dimineață în parcul mare al orașului, sunt întâmpinată de cele ”trei grații” sau ”trei fete” sau ”trei fote”, cum mai sunt numite cele trei statuete, îmbrăcate în straie de sărbătoare, de culoare alb imaculat. mai pe scurt micuța fântâna arteziană, lăsată în paragină de mult timp a fost renovată, motiv de bucurie pentru copii și adulți deopotrivă. plimbarea de după-amiază mi-a dat prilejul întâlnirii cu primul curcubeu din acest an, oferit de fântâna arteziană principală a grădinii. nu am pierdut prilejul de a-l admira în tihnă. mi-am continuat drumul parcurgând câțiva pași în direcția Teatrului de vară „Radu Beligan”.
m-am așezat pe o bancă, unde era umbra mai deasă. nu știu ce anume a declanșat oprirea gândului meu rătăcitor asupra unei secvențe, pe care am trăit-o cu vreo șase ani în urmă. exact în acest loc, am stat de vorbă cu o fostă colegă de serviciu, I.. ne aflam în așteptarea intrării la spectacolul Teatrului Național ”I.L. Caragiale”, București, ”Furtuna”, după William Shakespeare, în care urma să-l vedem jucând în rolul principal pe actorul Ion Caramitru. Regia spectacolului: Alexander Morfov. 15 august 2015. suntem entuziasmate de calitatea spectacolul pe care urma să-l vizionăm, dar și bucuroase de reîntâlnire, după o lungă perioadă de timp în care nu am știut nimic una despre cealaltă. au urmat și alte întâlniri programate sau întâmplătoare, de fiecare dată bucuria era la ea acasă. I. aflase că trecusem cu bine printr-o situație limită și mă admira pentru felul cum reușisem să gestionez situația.
la un moment dat, I. nu a mai dat niciun semn de viață, apoi m-a sunat spunându-mi că trece printr-o experiență asemănătoare cu cea pe care am trăit-o și eu. era optimistă. mi-a mărturisit: dacă tu ai făcut față, voi trece și eu cu bine! am ajutat-o cum am știut mai bine, dându-i informații, căi de abordare, sfaturi. iată, acum, mă gândesc la prietena mea, cu duioșie, dar mai ales cu părere de rău. regret faptul că nu am petrecut mai mult timp împreună, că nu i-am făcut fotografii, gândindu-mă că am tot timpul din lume înainte. la trecerea dintre ani, sufletul lui I., după o lungă suferință a plecat într-o stea. vorbisem ultima dată la telefon, la începutul lunii noiembrie 2020. mi-a mărturisit atunci că duce o luptă permanentă cu boala, mi-a povestit despre drumurile lungi și obositoare pe care le face, împreună cu soțul ei, până în orașul Craiova, unde era inclusă într-un program de cercetare, un studiu clinic în care avea mare încredere. printre atâtea tristeți își făcuseră loc și câteva motive de fericire. era tare mândră de fiica ei, A., care lucrează în București la o firmă renumită și unde era foarte apreciată. la ea se opreau să-și tragă sufletul după călătoriile făcute. fiica i-a fost tot timpul aproape, deschizând uși pe care cu greu ar fi reușit să le acceseze singură. în timpul petrecut mai mult în casă, după tratamentele și testele pe care le suporta din ce în ce mai greu, și-a descoperit talentul de a picta flori în culori vii, luminoase, așa cum era sufletul ei, peisaje, dar începuse să abordeze și alte teme mai complexe. când I., economist stagiar, absolventă a Universitătii ”Al. I. Cuza” din Iași, a venit în întreprinderea unde lucram de ani buni, am îndrăgit-o imediat. o tânără blondă, cu ochii albaștri mari, delicată, mereu cu zâmbetul pe buze. născute amândouă la începutul lunii martie, glumeam adesea pe tema aceasta. zodia Pești este specifică oamenilor sensibili, ușor de rănit, obișnuiam să spunem.
cât de ușor trecem hotarul dincolo, fără să mai avem timp să aruncăm în urmă o privire. auzim peste tot: e important să ne trăim clipa, să nu mai fim preocupați de trecut sau de viitor. cred că este important să trăim în adevăr, astfel încât în urma noastră să rămână măcar un singur om care să se oprească o clipă din ceea ce face și să trimită un gând.
în timp ce tot frământam în minte aceste amintiri, imagini, fragmente de conversație, din senin pe piciorul meu s-a așezat un fluture negru cu ornamente în culori de maroniu și alb. nu mi s-a mai întâmplat așa o minune. a stat câteva minute, l-am fotografiat pe îndelete, apoi a zburat. nu a trecut mult timp și a revenit și tot așa de vreo trei patru ori. ultima dată l-am surprins deschizându-și aripile. i-am observat tremurul abia perceptibil. l-am privit în voie așa cum nu o mai făcusem. și deodată am o revelație, dar dacă este un semn din partea lui I. ca răspuns la gândul meu. când am ajuns acasă am deschis Messengerul și am zăbovit îndelung asupra cuvintelor frumoase pe care ni le-am spus. în vara anului trecut am primit din partea ei o melodie care îmi plăcea și mie foarte mult și pe care o ascult și acum: ”Ana, zorile se varsă”, interpretată de Ion Bocșa. mă urmărește expresia lui I. înainte de vizionarea spectacolului din 15 august 2015: ”Fericite vom fi!”.

Rodica Dascălu

31 iulie 2021

zidești împreună

îmbrățișezi existența.
undele învolburate
ale memoriei se liniștesc.
furtuna iluziilor oricât de intensă
ar fi se potolește. te desprinzi,
ridicându-te
precum un fulg purtat
de vântul lin al împăcării.
în zori, te întâmpină dimineața.
plutește în mantie transparentă
precum o zână din povești
împrăștie pulberea esențelor.
se întâmplă miracolul trezirii.
răsar punți de apropiere.
smerindu-te
intri în circuitul vieții
prin ceilalți, bucurându-i.

Rodica Dascălu
25 iulie 2021

miracolul există

gândurile își continuă dansul.
pentru scurt timp intră în dialog
apoi devin contradictorii
rareori se aliniază.
în cele din urmă curg în aceeași
albie sinuoasă a propriului tău râu.
simți stropii lor reci
atingându-ți ochii închiși.
frica de risipire a timpului rămas
acoperă precum o pleoapă irisul
un simbol ascuns al dorinței
de a da lumilor tale sclipiri
de diamant.
voința, altădată de neoprit,
nu mai are calitatea unui laser
performant. din lăuntru îți tragi
puterea de a vedea cu inima.
suntem veseli sau triști
aprigi sau duioși.
lumina verii ne mângâie deopotrivă.
zbuciumul interior pare de neluat
în seamă, când te inundă
frumusețea. un petec de cer
o poiană cu flori, câțiva copii
dornici de joc sunt tot atâtea
motive de a trăi conștient.
miracolul există la fiecare pas.

Rodica Dascalu
22 iulie 2021