Fotografia

o punte peste ani

revăd momentul primei fotografii

ochii înrourați ai fetiței cer mângâiere

între galbenele file totul e confuz

vremuri tulburi împovărează suflete

părinții copleșiți de griji înțeleg

că importante sunt:

un acoperiș hrană încălțăminte caiete

iar o vorbă moștenită din bătrâni spune:

– copilul să-l săruți în somn să nu afle că-l iubești! –

cresc închisă în propria colivie

și totuși bucuria înmugurește

grădina pârâiașul jocul poveștile rostite

într-o zi descopăr prima carte

încep o călătoria fascinantă ea continuă

regăsesc copilul interior

la celălalt capăt al punții

e același din fotografie

 

în numele lui îmi cer iertare

fiindcă nu am întrezărit:

dincolo de munca istovitoare a părinților

iubirea

fiindcă nu am deslușit:

în cântul duios al mamei

când torcea în zilele reci de iarnă

dragostea

fiindcă n-am descifrat:

în gestul simplu al tatei

de a-mi cumpăra pantofi roșii de lac

asortați cu rochia brodată de catifea

cea mai concretă declarație de iubire

 

îmi cer iertare

fiindcă n-am văzut:

lumina în spatele întunericului aparent …

 

/ Rodica Dascălu / Fotografia /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *