o punte peste ani
revăd momentul primei fotografii
ochii înrourați ai fetiței cer mângâiere
între galbenele file totul e confuz
vremuri tulburi împovărează suflete
părinții copleșiți de griji înțeleg
că importante sunt:
un acoperiș hrană încălțăminte caiete
iar o vorbă moștenită din bătrâni spune:
– copilul să-l săruți în somn să nu afle că-l iubești! –
cresc închisă în propria colivie
și totuși bucuria înmugurește
grădina pârâiașul jocul poveștile rostite
într-o zi descopăr prima carte
încep o călătoria fascinantă ea continuă
regăsesc copilul interior
la celălalt capăt al punții
e același din fotografie
în numele lui îmi cer iertare
fiindcă nu am întrezărit:
dincolo de munca istovitoare a părinților
iubirea
fiindcă nu am deslușit:
în cântul duios al mamei
când torcea în zilele reci de iarnă
dragostea
fiindcă n-am descifrat:
în gestul simplu al tatei
de a-mi cumpăra pantofi roșii de lac
asortați cu rochia brodată de catifea
cea mai concretă declarație de iubire
îmi cer iertare
fiindcă n-am văzut:
lumina în spatele întunericului aparent …
/ Rodica Dascălu / Fotografia /