Arhive lunare: martie 2017

Transfigurare

gândurile

îmi macină trupul

cum un râu vijelios stânca

mintea se tânguie

nu-i timp de fluturi de muguri de vise

 

înalț o rugă Îi cer iertare pentru îndoială

primesc hrană sfântă pâine și vin

 

primăvara umple inimi cu petale

pictează poienile împrăștie lumină

ochii noștri avizi de frumos

prind câteva scântei

prilej de Înviere…

 

 

Dirijorul

 

dirijorul știe rolul fiecăruia în orchestră

împletirea prețioasă de suave armonii

acorduri gri în note grave profunde

e însăși zbuciumul nașterii lumii

 

suntem unici și atât de frumoși!

 

interpretez propria partitură

cântul e aspirația mea de a fi împreună

 

privim spre Creator

prin tainica Sa lumină îmbracă necuprinsul

în mantie purpurie…

 

Darul naturii

 

 

oglindă a memoriei

suflarea divină din noi

nu se supune legilor lumii

mă raportez la ea: cine sunt?

 

urmează îndelungi căutări

aștept să trăiesc minunea

o găsesc deghizată în poem

 

unui bătrân rătăcit pe străzi

îi spun cu smerenie: sărut mâna!

ochii lui capătă limpezimea apei

surprins soarele se oglindește în ei…

Trezire

despre acum

nu sunt multe de spus

prezentul se dizolvă într-o mare de lecții

 

atentă la clipa prezentă

îmi inchipui o călătorie interioară

pe măsură ce înaintez spre copilărie

trăirile petrecute cândva devin tot mai limpezi

 

sunt pe cale

oare voi afla vreodată:

cine sunt

cum mă cheamă

de unde vin…

 

/ Rodica Dascălu / Trezire /

Amnezie

doamna învățătoare

cât timp a lucrat la școală

i-a învățat pe copii alfabetul cântul ruga

acum e la pensie și croșetează macrameu

mileuri simple sau complicate prind viață

frânturi dintr-o lume creată de ea cu migală

într-un început de martie

sufletul partenerului de viață

a zburat spre alt tărâm

rămâne singură

pe copilul ei om matur la casa lui îl vede rar

trăiri demult apuse devin tot mai prezente

privește în gol uită întâmplările recente

mintea confuză inventează povești

fredonează cântece recită poezii

rostește rugăciuni pentru ei

elevii de ieri păstrați în suflet

 

prezentul dureros se împrăștie

asemeni parfumului unei flori într-o grădină

mult prea înmiresmată

 

doamna învățătoare

acum se află în casa fiului

nu-și amintește cine este

dar nici cine este el

copilul ei…

 

/ Rodica Dascălu / Amnezie /

Zidire

uneori

condus de orgolii dialogul

înalță ziduri de gheață

 

dar smerenia le topește

de parcă universul ar avea de rezolvat

mereu aceeași temă

 

hrănesc nădejdea

în preajmă întristarea plânsul îndoiala

își vor pierde vigoarea

 

furtuna se potolește

valurile întunecate ale vieții

se sting neputincioase

 

vorbește cu Dumnezeu

prin celălalt

zidește punți de lumină…

 

/ Rodica Dascălu / Zidire /

Între lumi

în noaptea ploioasă

refracția luminii unui neon

împodobește copacii cu zeci de steluțe

uneori cei de dincolo au regrete visează plâng

 

ne întâlnim într-o lacrimă prinsă-n ram

pe mormânt înfloresc narcise

iubirea e liantul între lumi…

 

/ Rodica Dascălu / Între lumi /

 

 

Speranță

Speranța

 

deși o ninsoare târzie

oricând e posibil să cadă

copacii își împlinesc menirea

nimic nu-i poate opri din drum

 

visul pomilor de a rodi e profund

precum sensul vieții la oameni

dacă speranța îmi este lăcaș

în lăuntrul meu pot făuri vise

 

înflorită-n inimă prea timpuriu

o crenguță se roagă

vremea rea s-o ocolească…

 

/ Rodica Dascălu / Speranță /

Zbor în doi

în albia secată a unui pârâu

tristețea stă la sfat cu pietrele

își spun povești cu susur de ape

inima ascultă pădurea dorul ei de valuri

vântul s-a oprit orice foșnet încetează

 

țâșnește viața

dans de fluturi albi zbor în spirală

câte unul mai singuratic se avântă

în căutarea celuilalt

 

bucuria umple valea

e glasul copiilor jocurile curg

cu viteza unei cascade

 

în tăcere viața se naște

creația ne învață să fim…

 

/ Rodica Dascălu / Zbor în doi /

Singurătate

strigătul singurătății se lovește de ziduri

orice privire goală se prăbușește

plânsului fără lacrimi

doar ecoul îi răspunde

curajul de a sări dincolo

în căutarea unui sprijin

îmi lipsește

 

mă definește frica de viață

 

nu nu sunt singură

îmi este aproape Cuvântul

taina lui țese viață

 

năframă nesfârșită e timpul

ieșirea din izolare o scară spre cer

nebănuitele trepte de lumină

mă aproapie de oameni…

 

/ Rodica Dascălu / Singurătate /