Arhive lunare: decembrie 2016

La răspântie

pășesc pe cărări cunoscute

nu pare să-mi fie ceva împotrivă

șuvoiul monoton al zilelor curge indiferent

o existență fără piedici este cenușie fără rost

 

dacă-L primesc pe Cel ce așteaptă un semn

harul său precum lumina unui far alungă negura

cicatrizează rana viața devine tainică lucrare

 

la răspântie învăț să aleg calea

sunt doar ceea ce dăruiesc…

 

/ Rodica Dascălu / La răspântie /

Întâlnire

în trecere prin lume

verigă între ieri și mâine

am venit să-L întâlnesc

 

dacă doresc să fiu fericită cu orice preț

răul ignorat continuă să fie

erodează cum apele învolburate

malurile unui râu

 

dacă mă cufund în întuneric fără a vedea binele

tot ce am construit ziua noaptea se destramă

sunt o pasăre cu aripile frânte de furtună

incapabilă să zboare

 

după îndelungi zbateri

când urcușul pe vârful unui munte

când prăbușirea în râpa cea adâncă

am revelația firii omenești

 

pentru înfrângeri nu e vinovat

neamul timpul sau locul unde m-am născut

sunt om

uneori pe o treaptă unde mai jos de atât nu se poate

 

calea ieșirii din impas: acceptarea

aici în iadul din mine mă întâlnesc cu lumina Celui Viu

pacea mă învăluie nu voi mai fi nicicând singură…

 

/ Dascălu Rodica / Întâlnire /

Descătușare

nu avem puterea de a schimba viața celuilalt

slăbiciunile ne țin captivi în lanțuri atât de trainice

încât dorința noastră de a le îndepărta eșuează

 

dacă iubirea devine cheia

prin care deschidem inima

locul tainic unde El ne așteaptă

legăturile ce sapă răni adânci cad de la sine

descătușați din robia suferinței

suntem nemuritori…

 

/ Rodica Dascălu / Descătușare /