Arhive lunare: mai 2016

Învăț să fiu

în mijlocul unui câmp un arbore

singurătatea sa e vie

găzduiește păsările le ascultă cântul

dăruiește umbră călătorului istovit

înfruntă primejdia ploii

neclintit în fața viscolului

arborele știe să fie

 

copleșită de temeri mă întreb

când oare precum arborele

voi avea curajul să fiu?

 

să mă inspir de la cei din jur

să dăruiesc

să accept

să trăiesc

să aștept un om să-și deschidă inima

da, știu că nimic nu este mai important

decât lumina chipului său

zâmbetul…

/ Rodica Dascălu / Învăț să fiu /

Floare de mac

durerea există

neacceptată îmi cufundă sufletul în negura deznădejdii

acceptată îmi umple sufletul cu lumina

marea artă a vieții

transformarea durerii în bucurie

cu lacrima strânsă în potirul florii de mac

scriu un poem

în spațiul dintre cuvinte

scriu despre iubire și trădare

în spațiul dintre privirele noastre

scriu despre indiferență și speranță

viața simplă transfigurată

în lacrima strânsă în potirul florii de mac

garanția bucuriei de a fi…

/ Rodica Dascălu / Floare de mac /

Fluturele

 

în orice durere este viață

uneori cel pe care-l iubești necondiționat

îți este copil sau prieten

îi simți sufletul în impas

vrei să-i fii aproape

să nu fii indiferent singurătății sale

captiv propriilor idei convingeri

izolat în sine

singurul mod de a-l ajuta este să nu-l ajuți

nu-și deschide ușor inima

să primească blânda adiere a iubirii…

mă duce gândul la imaginea unui fluture

atras de lumina lămpii cu gaz

într-o seară din copilărie

intrat prin fereastra larg deschisă

zboară către flacăra palidă

cu aripile ușor arse

atingând pereții

caută ieșirea

încercând toate direcțiile

nu-i ușor

să regăsești drumul spre libertate

chiar fluture fiind

singurul mod în care poți să-l ajuți

este să rămâi nemișcat

împietrit

aștepți

până când își epuizează resursele

și ostenit se oprește

te apleci delicat asupra lui

și îl ajuți să-și afle calea

sau

extrapolând

să-l inspiri pe propriul copil sau prieten

de a-și găsi drumul către sine

de nu cumva îi va fi hărăzită suferința

spre a-și descoperi propria măreție…

 

/ Rodica Dascălu / Fluturele /

Piruetă

viața-i piruetă

între bine și rău

între lumină și întuneric

între căutare lăuntrică și lume

îmi spun: oprește-te,

privește, ascultă și fii!

privesc lacul limpede

oglindă pentru cer păsări și nori

străjuiesc lacul pădurile

cochete își oglindesc chipul verde

în limpezimea apei…

la orizont o punte fragilă

unește cerul și pământul

o clipă universul pare încremenit

liniște liniște liniște

noul e pe cale să se nască-n adânc

închid pleoapa ochiului exterior

continui drumul început cândva

raiul e în noi

îl clădim pas cu pas

rugăciunea e cheia

cădem și ne ridicăm pe drumul ales

iar și iar

veșnicia ne găsește prezenți

în luptă cu îndoielile noastre…

/Rodica Dascălu / Piruetă /

Singurătatea salcâmului

un salcâm înflorit

îmi inundă cu parfum suav odaia

soarele amiezii împrăștie umbre

răsfirându-i coroana-nmiresmată

freamătul frunzelor legănatul florilor

vuietul vântului țipătul scurt al vrăbiilor

îl însuflețesc îi dau viață…

deși înflorit azi copacul pare lipsit de vigoare

de neclintit în propria cugetare:

– înflorirea timpurie ploaia rece

au îndepărtat nectarul florilor

lipsindu-mă de prezența albinelor

ce rost are viața fără zumzetul lor?

fără mierea tămăduitoare leac pentru oameni? –

asemeni lui mă cufund în adâncuri

ca florile de salcâm îmi sunt gândurile

în liniște iert accept retrăiesc primăveri iubesc

eu sunt…

trăim uneori clipe

când în ciuda îndoielii singurătății disperării înflorim

sau cine știe poate tocmai de aceea…

 

/ Rodica Dascălu / Singurătatea salcâmului /

O zi de primăvară

atentă la semafor cu pasul sprinten

o bătrână cu rucsacul în spate

trece strada

în urma ei

o mamă răspunde promt

prea multor întrebări ale copilului…

grăbit să ajungă nici el nu știe unde

un bătrân ursuz vorbește singur

se adresează unui interlocutor nevăzut

două tinere discută aprins

despre ele însele în relație cu ceilalți

în curtea bisericii ard lumânări

pentru vii și adormiți…

o pasăre brăzdează cerul

își află răgaz pe o linie aeriană

lângă o altă pasăre…

martor: străvechiul bulevard

arborii seculari

pereți vii nesfârșiți până-n cer

coroanele verzi zugrăvite în nuanțe de alb

acuarelă cu flori de salcâmi și castani

vântul adie și înmiresmează totul

cu parfum de iasomie

 

aparent simple secvențe…

 

așa cum se-mbină într-o imagine

mai presus de fragmente

piesele unui puzzle

o taină unește:

oameni păsări arbori și flori

numele ei viață…

 

Parada florilor

19)

între aprilie și mai

punte de Lumină

în fața măreției vieții

parada florilor albe

surprind întâi

smerenia florilor de salcâm…

săgeți orientate spre cer

florile de castan îmi arată un drum…

florile de soc privesc în lăuntrul meu:

– prin smerenie te înalți…

oare sunt dispusă să îmi asum

mesajul subtil al naturii?

 

doar gingașa floare de măceș

dăruindu-mi parfumul ei suav

este și atât…

 

/ Rodica Dascălu / Parada florilor /

Dirijorul

prima vioară a doua vioară celelalte viori

violoncel harpă flaut și tot atâția muzicieni

interpretul la pian el însuși compozitor

mai presus de toate dirijorul

nu trece cu vederea nici cel mai mic dezacord

știe rolul fiecăruia în acest mozaic minunat…

rezultatul: suave armonii

alternând cu acorduri grave profunde

zbuciumul de început al vieții

suntem unici și atât de frumoși!

toți privim spre Creatorul nevăzut

aparent fiecare interpretează propria partitură

dar cântul fiecăruia este aspirație

către cel ce cuprinde cu privirea sa întregul

și îi dă un sens…

totul capătă un înțeles

viața fiecăruia în parte

viața în comuniune

cum armonia concertului evocat…

 

/ Rodica Dascălu / Dirijorul /