Arhive categorie: Uncategorized

perspectivă

plimbându-mă pe strada
„Elena Doamna” din Iași, descopăr
o statuie: mama și copilul, un întreg.
rotindu-mă în jur pentru a vedea
plăcuța cu numele autorului,
încerc să privesc sculptura
din mai multe unghiuri.
să deschid alte perspective
asupra împrejurării date.
și evident, o nouă
viziune de a interpreta.
iată, dacă mă încăpățânez
să surprind obiectul de artă
din direcția de mers, ansamblul
se proiectează pe zidul cenușiu
al unei clădiri, anexă a spitalului
clinic. dacă aleg alt unghi,
conturul lucrării capătă
universalitate. pe fundal, cerul
de un albastru intens. în colțul drept
al imaginii și nu numai, coroane
bogate aurii. sunt prezentă.
aud gânguritul copilului,
o mână și tălpile lui se sprijină
în mâinile mamei. aceasta, aplecată,
își pecetluiește iubirea
printr-un sărut. fruntea, locul
atingerii, devine șuvoi de neoprit.

Rodica Dascalu

Imagine: 24 octombrie 2021 ~

Întoarcere, iar și iar

Ieri, 24 octombrie 2021, am revenit în Iași, după o absență îndelungată. E locul, unde mă întorc iar și iar. Întotdeauna cu aceeași intensitate a trăirilor.
M-am întrebat de ce trăiesc emoția, ca și cum pășesc pentru prima dată pe aceste meleaguri. Poate, nu revin în Iași decât pentru a mă întâlni cu mine, cea din vremea studenției. Sau cu mine, cea în calitate de mamă sau de prietenă. Cu mine, cea iubitoare de artă, de natură și clădiri arhitectonice unice. Mărturii ale curgerii timpului. Cum sunt acum față de variantele mele anterioare? Nu știu să spun. Nu mai obișnuiesc să ierarhizez. Simt doar că sunt altfel. Am trecut prin zeci de experiențe, situații limită. Și ele continuă să vină. Uneori găsesc forța interioară de a le depăși. Cu credință. Cu răbdare. Cu iubire. Dar și ele mi-au caligrafiat trecerea. Cicatricile rămân. Nu mai sângerează ca altădată. Sunt atemporale, se apropie din exterior, vin spre mine. Apoi se așază precum notele muzicale pe portativul viului. O peliculă fină mă apără de intemperii. Nici locurile, nici oamenii nu mai sunt la fel. În peregrinările mele observ un arbore aflat în toamna vieții. Crengile desfrunzite oferă privirii nervurile încâlcite ale existenței. Și totuși o formă sferică de vâsc verde, pregătindu-se să împodobească ușa unei case de Crăciun, se hrănește. Din ultimele picături de sevă. Miracolul morții și al vieții renăscute pe vechile dureri.

Rodica Dascălu

25 octombrie 2021, Iași

aleg să fiu cuib

sunt liberă. mă despart de tensiuni, ierarhii, neliniști.
eliberez totul în lumină.
fac loc opiniei celuilalt alături de care vin cu varianta mea de proiect.
se întâmplă o întrepătrundere a esențelor.
ceva nou se naște.
perspectiva de a cuprinde crește. îmi măresc câmpul vizual.
nu, nu forțez balonul în care exist. riscul e mult prea mare.
nu doresc spargerea sau depășirea propriilor limite.
doar le îndepărtez ușor.
testez treptat spațiul meu vital,
arealul unde acționez conștientă.
că totul este conectat. că răspund de faptele mele.
că realitatea se modelează. e plastică.
sunt liberă. ajut, scriind. împărtășesc din experiența mea.
dacă un singur om se inspiră din ceea ce sunt,
îmi spun: nu fac umbră pământului în zadar.
sunt mereu atentă la traiectoria celuilalt.
mă întreb oare ce vrea să-mi arate viața?
de ce ne-am întâlnit?
dacă evit o experiență dureroasă privind în jur,
urc o treaptă sau trec un prag. priveliștea care mi se oferă e alta.
frumusețea ei m-ar putea strivi dacă nu mă smeresc. numai așa văd,
micșorându-mă.
dacă o singură experiență mă ține conectată, prin neacceptare,
desprinderea devine imposibilă. la fel, zborul.
fără să-mi dau seama, mă voi deconecta de la fluxul viului.
stau pe loc, încremenită într-o situație fără ieșire. proiectul meu eșuat.
ce urmează nu e greu de prevăzut: suferință. îndoială. moarte.
dacă voi aștepta mereu ca cineva să-mi valideze orice pas,
faptele mele nu au rezonanță. propriul câmp de forțe mă va strivi.
corpul astral nu va mai colinda în căutarea pulberii de stele.
tot atâtea răspunsuri viabile. infinite soluții.
nu voi mai fi cuibul viu potrivit nașterii unui alt univers, capabil să inspire.
sunt liberă, iar eu aleg să fiu cuib.
păsările cu penaj viu colorat își iau zborul.

Rodica Dascalu ~

17 octombrie 2021, sâmbătă

uvertură

lumina de culoarea mierii mângâie, alină. frunzele arămii se pregătesc. ultimul lor dans a început deja. cerul pare nehotărât, nu prea știe ce veșminte să-și aleagă. și aerul din jur freamătă, ceva se apropie, se schimbă. mă plimb agale, savurând clipa prezentă. pretutindeni, amprente aurii. crengile desfrunzite desenează nervuri complicate precum căile nevăzute ale vieții. iar cele câteva frunze rămase, prinse-n ram încă, trăiesc iluzia veșniciei. toamna țese cu talent covor ruginiu. cicatrizează răni. vindecă. ropotul ploii, o delicată uvertură. oare, dureroasele armonii preced teama de vuietul iernii. nu! toamna nu este simbolul tristeții sau al apusului vieții. în faldurile amplei ei rochii, cel de-al treilea anotimp al anului poartă jocul viu al fulgilor de nea. aprinderea primilor muguri pe ram. mireasma florilor de câmp în toiul verii. ciclul cosmic moarte – naștere își continuă calea spre miezul ființei. altă variantă nu există. ușor nedumerită, mă întreb de ce m-am îmbrăcat astăzi în negru. și umbrela imensă, neagră și ea. iar eu chiar cred în simbolistica nuanțelor, culorilor. să fie gândul tainic la despărțire. imaginea tinereții, tot mai îndepărtată. sau poate gândul melancolic la primăverile rămase, tot mai puține. nimeni nu știe.


Rodica Dascălu

10 octombrie 2021 ~

loialitate

ai rezistat ispitelor
ai supraviețuit primei
întâlniri, forma ta autentică
de libertate. loialitatea nu seamănă
cu nimic altceva. ea deschide uriașul
portal. vei auzi vocile celor
pe care îi iubești. ești
precum un copil
în Împărăția
Celui
care vede
lumina în întuneric.

Rodica Dascalu
5 octombrie 2021

Octombrie roz

~ Octombrie roz ~

Octombrie este luna evenimentelor înscrise în seria celor care doresc să transmită femeilor de toate vârstele un semnal. Un mesaj al importanței prevenției bolilor grave, prin efectuarea controalelor periodice de specialitate. Asociația Sofi Roz din Bacău a inițiat multe acțiuni de conștientizare asupra pericolului cancerului de sân. A subliniat în multe rânduri că depistarea bolii în stadiu incipient face posibilă vindecarea. Astfel, iluminarea în roz a Ateneului băcăuan, iluminarea în roz a Secției de Oncologie din Spitalului Județean Bacău, întâlnirile repetate cu pacientele internate în secțiile de terapie oncologică, distribuirea de pliante cu informații utile trecătorilor, realizarea unui schimb de experiență cu alte asociații sunt doar câteva dintre direcțiile pe care Sofi Roz le-a inițiat și împlinit de-a lungul timpului. Au fost organizate chiar și trei lansări de carte înainte de pandemie și a patra lansare de carte, în iulie 2021. Asociația a dăruit membrilor ei cărți de poezie și proză. Literatura, arta în general, călătoriile în natură, mersul pe jos sunt căi de restabilire a echilibrului psiho-emoțional.
S-a demonstrat prin multe studii științifice că stresul, dar și alte situații tensionate, conflictuale, parcurgerea unor situații limită sunt printre cauzele declanșatoare ale bolii neoplazice. Felul cum ne gestionăm stresul are o importanță vitală asupra stării de sănătate. Anul acesta, chiar în condiții de pandemie, Mioara Spiridon, președinta Asociației, a organizat mai multe întâlniri cu noi, doamnele din asociație. Cea de ieri, 5 octombrie, a dovedit că, fie și o simplă întâlnire în Parcul Cancicov, ne este de folos, ajutându-ne să socializăm. Ne-am regăsit în perimetrul fântânii arteziene din zona centrală a parcului. Suntem bucuroase de întâlnire, dornice să vorbim. Toate o dată dacă ar fi posibil. Dorim să ne fotografiem, dar fântâna este oprită. Când nu mai speram să pornească, coloane spumoase de apă se înalță spre cerul de un albastru intens, limpede, clar. Și ca bucuria să ne fie deplină apare un curcubeu amplu și încă unul, semn că și universul se bucură de bucuria noastră.
Să aprindem lumina roz în inima noastră. Să ne bucurăm de seninul acestei zile frumoase de toamnă…
Și să nu uităm că doar împreună fragilitatea noastră devine o forță capabilă să schimbe, dăruind zâmbete, gânduri bune și îmbrățișări tuturor celor care sunt deschiși să le primească.

Rodica Dascălu

5 octombrie 2021

serpentinele, expresie a urcușului interior

trei rânduri de serpentine: Măgura, Brețcu, Poiana Brașov. urcuș continuu. unde mergem? spre ce ne îndreptăm? vedem un indicator care ne răspunde la întrebări: „după liniște”. liniștea poate să apară în urma unui dialog sau a unei dezbateri. afli o soluție. sau îți spui povestea. cineva ne vorbește despre inițiative legislative pentru cel încercat, dar și pentru aparținători, cum sunt numiți soțul, soția, fratele, sora, vecina celui aflat în impas. cineva ne vorbește despre consiliere psihologică gratuită pentru cel care bea din licoarea chimioterapiei, dar și pentru cel care îl însoțește în lungul periplu al căutării de sine. se spun lucruri noi despre acordarea concediului medical pentru cel care stă de veghe lângă cel neajutorat. trăiești sentimentul că nu ești singur. cândva ai fost și tu la început de drum. te-ai întrebat, cum altfel, decât toți ceilalți: ”de ce eu, de ce mi s-a întâmplat tocmai mie?”. ai căzut și te-ai ridicat, nu ți-ai pierdut speranța. psihicul ți-a devenit cel mai bun prieten. la finalul celor câteva zile de întâlnire între asociațiile de pacienți din toate colțurile țării, un tânăr din orașul Suceava, mulțumește, spunând simplu: vă iubesc! apoi, cartea mea de poezii ”imaginează-ți o grădină”, un mic dar din partea Asociației Sofi Roz, ajunge în mâinile acestor oameni căliți în lupta cu obstacolul. seara, mi-au răsfoit cartea. poate chiar au citit două – trei poeme. a doua zi, câțiva s-au apropiat de mine, zâmbind. m-au felicitat. am simțit cum scrisul creează punți fragile către celălalt. bucurie mai mare nu este. pentru ca astfel de evenimente să se întâmple există oameni cu vocație, ei înșiși supraviețuitori sau învingători. acum, prin efort personal susținut, ei te ascultă, îți dau sfaturi. se luptă pentru dreptul fiecărui pacient de a fi informat asupra celor mai noi tehnici medicale, de investigație și tratament. lor, celor care fac posibile aceste întâlniri, le mulțumim. ar mai fi liniștea muntelui, culorile pădurii, răsăritul soarelui de dincolo de culmea domoală. o altă liniște care se adaugă celeilalte. am călătorit zilele acestea în căutarea zâmbetului și a bucuriei de a fi.

Rodica Dascalu
30 septembrie 2021

seva viței de vie

o casă, o grădină, un petic de pământ
plantat cu viță de vie sunt urme ale trecerii.
în timp, ele se estompează, apoi se pierd din areal.
ca și cum micul univers al familiei și-ar fi luat zborul
odată cu viul celor plecați. parcă nu ar exista decât lucruri
trecătoare. vița de vie încărcată cu struguri freamătă.
cândva, seva ei ți-a pătruns în sânge, infuzie de viață.
oricât de departe te-ai fi aflat și oricât de greu
ți-ar fi fost, simțeai cum te hrănesc
rădăcinile. cum te apără de vântul
potrivnic. din vechile corzi
pe o ramură a aceluiași arbore
renaște, precum o imagine în oglindă,
darul începutului de drum.
l-ai purtat cu tine pretutindeni.
într-o dimineață de toamnă te-ai întors
odată cu răsăritul. nimic din ceea ce este
măreț nu se pierde. era timpul să înțelegi.

Rodica Dascalu
13 septembrie 2021

configurări

vine un timp când
cuvântul își caută tonul
adecvat încheierii unei etape
de neocolit. cel mai simplu gest,
acela de a face un pas, îți cere
vigoare. locul potrivit neliniștii
tale se află într-o cameră
ascunsă privirii.
spațiul pare suficient de amplu
iar tu asemeni unui artist
inspirat ai libertatea
de a-l configura
armonios.
cele mai profunde dialoguri
cu tine însăți aici le porți.
insomnia te ajută.
afli răspunsuri clare la întrebări.
recent te-ai întrebat dacă poți
iubi fără a te întâlni mai întâi
cu neștiutele tale chipuri.
poți descoperi chiar zeci de fațete.
întotdeauna vei dori să împodobești
scena pentru a-l primi pe celălalt.
îl vei admira, în lumina dimineții,
firav, uneori puternic sau
dând piept cu valurile
iar și iar. să iubești
necondiționat,
un pisc greu
de atins.
mai bine privești răsăritul
înainte de a parcurge calea
străjuită cu plopi întinzându-se
precum un covor roșu spre izvor.

Rodica Dascalu
4 septembrie 2021

claritate

stau în miezul unei zile de august
sub lumina plăpândă a soarelui.
privește-mă cu atenție, astfel
nu vei mai avea cum
să-mi reproșezi că ascund
gânduri, stări de spirit, sentimente.
ce îți poate oferi o simplă privire?
culoarea părului, a ochilor,
câteva asimetrii sau
firave gesturi.
pulsul alert interior îl percepi
întrezărind în ochii celuilalt
intensitatea zborului
celor doi fluturi,
cu aripi albe și negre,
în lanul de lavandă căruia
obișnuiește să-i păstreze mereu
prospețimea. îl stropește din când
în când cu apa vie a încrederii.
după fiecare asperitate
apar câteva picături de sânge.
indiferent cât de orbitor e fluxul,
pentru a observa
trebuie să-mi limpezesc
eu însămi trăirile. numai așa
pot trece dincolo de aparențe.

Rodica Dascălu
28 august 2021