Arhive autor: rodica

rugă pentru pacea lumii

liniștea dimineții se așază
precum o pulbere fină aurie.
un mănunchi firav de maci,
câteva fericiri. e tot ce ai strâns.
retrăiești starea de euforie pe care
ai aflat-o în vârful muntelui, un reper
al bucuriei. vezi oglinda apei, conturul.
urmărești cum izvorăște râul, albia lui.
în după-amiaza aceleiași zile ești acolo,
în peisaj. astfel de clipe rămân definitiv.
universul mare se restrânge. ai cuibul
tău unde ferestrele, obiectele proprii
capătă onoare și noblețe. într-un
ungher întunecat, la lumina unei
lumânări te rogi pentru tine,
pentru pacea lumii. cuvintele
tale vor primi răspuns
sau poate nu.
exersezi creativitatea
un spațiu generos se deschide.
prin smerenie te vei ridica
deasupra încercării.
mintea atotcuprinzătoare percepe
altfel realitatea. ești tu însăți un vas
pregătit pentru a primi darul cosmic. să
nu invadezi spațiul celuilalt, ți se spune.

Rodica Dascalu

12 mai 2021

nedumerire

când treci pe sub Sfântul Aer,
icoană a înmormântării lui Iisus,
se spune că egoul accentuat moare
iar odată cu Învierea Lui și tu vei renaște.

îți este atât de greu să-i adresezi un cuvânt
încât preferi să-i vorbești în gând. în liniște.
îți este imposibil să-i dai un semn deși
ați trăit împreună zile pline de miez.
au fost clipe când i-ai promis:
poemele pe care le scrii în cartea
vieții vor fi pe primul loc în inima
mea. acum, după atâta timp, păstrezi
aceeași convingere. fără aproapele tău
nu poți înainta pe sinuoasa cale a destinului.

iată, de ce sunt nedumerit, Doamne.

Rodica Dascălu

3 mai 2021

întotdeauna am admirat pomii înfloriți

grădina casei părintești devenea
un mic rai în fiecare primăvară.
acum admir un copac înflorit
în parcul orașului și
uit unde mă aflu.
îi spun fiului meu: târziu,
peste ani, așază-te la umbra
unui arbore inundat de flori albe.
ei îmi vor supraviețui. amintește-ți
un gest, o emoție pe care am
trăit-o împreună, o stare.
voi veni negreșit
sub forma unui fir de iarbă
sau poate voi fi o păpădie ori
câteva picături fragile de rouă,
mărgăritare ce se destramă
la cea mai mică adiere.
timpul își va opri curgerea.
ne vom îmbrățișa strâns, cum
obișnuiam în zilele noastre senine.

Rodica Dascalu ~
3 mai 2021

pete vii de culoare

în fiecare zi lumea este iarăși creată
sub blânda mângâiere a luminii.
în zori gândurile nopții devin muguri.
se aprind pe ramuri. ești un pom al vieții.
firea ta este cea a unui om senin.
îți vei folosi imaginația,
ghidul potrivit, în călătoria spre
orizontul nemărginirii sau vei tânji
mereu să atingi vârful muntelui.
spiritul ți-e presărat cu ghimpii neîncrederii.
vei înainta cu trudă, te vei poticni la fiecare pas.
pielea catifelată a nopții îți va fi obstacol.
nu observi modelul floral,
pete vii de culoare,
tot atâtea ferestre deschise
către nevăzutul plin de taine.
dar când vei vedea explozia de flori
a unui mălin să știi că ai primit răspuns
la rugăciunea îndelung rostită în clipe
de încercare. nu mai erai atent la semne
gândindu-te: și tăcerea este un răspuns.

Rodica Dascălu

30 aprilie 2021

să ies din timp

printre copacii grădinii vântul adie ușor. îi simt respirația proaspătă. frunzele fragede și florile delicate par niște aripi, gata să se înalțe și, o dată cu ele, întreaga pădure abia trezită din amorțeală. universul, această energie domoală, e cuprins de febra înnoirii. primăvara, iată, a devenit biruitoare asupra iernii. mătură crengile și frunzele uscate. acoperă solul cu o pătură verde, viu colorată cu păpădii, toporași, iar cât de curând cu trandafiri catifelați. seva continuă să urce din adâncuri. tot acest flux năvalnic mă amețește puțin, dar treptat mă cuprinde în mreaja lui. trăiesc un sentiment ciudat. mi-e dor de ceva înalt, esențial. de ceva nelămurit care nu-i din lumea imediată. văd cum orașul sufocă pământul, prin clădirile sale, locul unde aerul și oamenii sunt parcă într-o colivie. claxoanele mașinilor țin să ne atenționeze că alergarea spre nicăieri nu a încetat. a fost doar o părere. grădina lasă pământul să respire, eliberează toate energiile, toate forțele. doar aici întrezăresc o lume adevărată ale cărei tainice nervuri creează o vrajă. simt că am aripi precum ale păsările iar zborul, zborul interior, la fel de spectaculos. mă scutur de cenușiul zilei. să scap de timp, să ies din timp, să economisesc timp. timpul care nu iartă pe nimeni. nici nu știu când am ajuns spre apus. neputințele încep să mă țină strâns în fașa lor nevăzută. călătoria lăuntrică mă salvează.

Rodica Dascălu

28 aprilie 2021

evantai

mă îndeamnă
să fac un exercițiu
de imaginație, o anticipare.
există viață și după pandemie.
gândul că vom retrăi
normalitatea e o iluzie.
pandemia Corona
se va sfârși în curând
cum orice anotimp se stinge
treptat pentru a renaște altfel.
dar cum rămâne cu pandemiile
ascunse: poluarea, foametea.
schimbarea. numai așa poți
face alegerea cea mai
eficientă din evantaiul
de provocări,
o alternativă viabilă,
alta decât cea existentă.
fară a avea încredere în viață
nu sunt altceva decât un om
inert deși biologic vorbind
sunt încă vie.

Rodica Dascalu
27 aprilie 2021

prevestire

o durere îndelungată căreia
nu-i găsești semnificație
îți poate împietri inima.
simți cum o stâncă te apasă.
dă piatra la o parte,
ți se pare că auzi.
fulgerător, te trezești din somn.
un pescăruș bate din aripi
tulburându-ți aprig sufletul.
se aude un cântec dinspre
locul difuz unde cerul
atinge marea.
îți ridici privirea.
e uimitor cum se înalță
iedera pe zidul despărțitor.
pentru câteva clipe ieși din timp.

Rodica Dascalu

24 aprilie 2021

gânduri la Învierea lui Lazăr

Sâmbăta Învierii lui Lazăr. La Biserica „Sfântul Gheorghe” se săvârșește Sfânta Liturghie. Se pomenesc sufletele celor adormiți. Ne rugăm în tăcere, aprindem lumânări în amintirea celor care ne-au fost: părinți, bunici, rude. Fiecare a adus o mică jertfă. Așa se exprimă preotul. Colăceii, coliva, vinul, fructele sunt luminate de flacăra tremurătoare a unei candele. Lângă mine se află o tânără, nu cred că are mai mult de 25 de ani. Mi-a rămas întipărit chipul ei luminos întâlnit, de mai multe ori, cu prilejul pomenirii celor trecuți în veșnicie.
La sfârșitul slujbei îmi oferă o carte scrisă de Preotul Alexandru Argatu. În mulțumesc și apreciez acest gest. Mai ales că vine din partea unei tinere. O cheamă Ana Maria. Este a doua carte primită astăzi. În biserica noastră se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. Preotul de la mănăstire ne binecuvântează apoi ne oferă acatiste. Eu am primit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Am mulțumit și m-am rugat la icoana Maicii Domnului pentru sănătate, iertare, mântuire. Pentru familie și pentru cei dragi ai noștri: prieteni, colegi, cunoscuți, dar și pentru necunoscuți. Deschid cartea primită și citesc Cuvânt înainte. Este despre Învierea lui Lazăr, despre învierea noastră din moarte. Nimic nu este întâmplător.

Rodica Dascălu

24 aprilie 2021

transfigurare

periodic îmi fac un control al inimii. să văd dacă lăcașul iubirii pulsează în același ritm cu universul. așez filele medicale într-o anumită ordine, în funcție de diagnostic. deodată, un gând se înfiripă, nu-mi dă pace. oare, cum am reușit să „colecționez” un număr atât de mare de: răni, dezamăgiri, traume? nu cred că, prin boli și mai ales prin cele grave, Dumnezeu ne pedepsește. El este Iubire. având mereu în minte cuvintele părintelui Pantelimon de la Oașa, încep să deslușesc felul cum Dumnezeu ne mângâie. prin încercări, o boală, o despărțire sau o pierdere de orice fel, El dorește să ne ofere daruri. binele divin nu este compatibil cu un suflet închis, indiferent, ancorat prea mult în lutul existenței. acum, văd încercările trăite precum niște lecții predate la o altfel de școală. înălțarea trăirilor la nivelul harului cere răbdare. acceptare. iertare. iubire. încep să întrezăresc rostul. privesc etapele parcurse dintr-o altă perspectivă. un lung șir de sfaturi părintești, mesaje de încurajare și infinite dovezi de încredere se perindă cu încetinitorul, ca și cum aș trăi un miracol. toți acei nori cenușii, gata să cearnă asupra mea o ploaie amenințătoare, se transformă într-un stol de păsări albe. sau poate sunt îngeri. zborul lor împrăștie lumină ori de câte ori cineva pornește să caute calea transfigurării durerii.

Rodica Dascalu
21 aprilie 2019 ~

vor crește împreună

prezența copiilor înviorează peisajul cu arbori.
primăvara târzie plină de muguri freamătă.
ascult uimită glasurile zglobii. cântecul
păsărilor, aproape estompat.
copiii, vlăstare vii, apoi arbori în devenire,
își vor picta propria coroană în timp.
prin roadele talentului vor țese
o altă realitate. vizualizez șuvoiul vieții.
curge impetuos. i-ar dori oprirea pandemia.
viața continuă.
ne sincronizăm cu însuși viul cosmic.
numai așa înfruntăm obstacole.
depășim margini,
atingem trepte lăuntrice.
două fetițe mângâie cu duioșie
doi puieți de brad plantați de curând.
copii și brăduți, la fel de înalți.
vor crește împreună.

Rodica Dascălu

13 aprilie 2021