la orizont între apa mării și cer trecere difuză
un prag subtil între văzut și nevăzut
oglindit în viul din mine
tulbură liniștea un țipăt de pescăruși
mă-ndeamnă la visare marea azurie
după înfruntarea talazurilor vieții
tânjesc să ating tărâmul divin
prin zborul lor pescărușii
îmi împlinesc visul
recunoștință …
/ Rodica Dascălu / Zbor de pescăruși /