creativitate

va veni o vară senină
când nu vei mai privi lumina
așezându-se pe ramuri, aprinzând
scântei în ochii copiilor în alergare.
poate nu vei mai privi nici valurile
zbuciumate ale mării lovind
ritmic stabilopozii sau
sărutând țărmul viu
modelându-l.
admiri frumusețea și nu te poți
opri să-i presimți sfârșitul
căci nu primești decât
daruri trecătoare.
îți scalzi sufletul în baia
de frumos. în alt colț de lume
au loc războaie nesfârșite pline
de cruzime. dar tu știi că pacea
nu este potrivnică războiului
nici moartea nu este opusul
vieții. în chiar nucleul
fiecărei etape descoperi
iubirea, însăși creația. trăiește-o
cu intensitate maximă dacă ți-e dată.

Rodica Dascalu
20 iunie 2021

rețetă de supraviețuire

recent ai exersat căderea
în universul unei abrupte dezamăgiri.
cel pe care l-ai întâlnit avea chipul unui zmeu
precum cel cu șapte capete din basmele copilăriei.
nici în scenariile tale ascunse nu bănuiai
că e posibil să te acoperi într-o
astfel de pelerină cu irizații fioroase.
nimic nu poate fi mai grav decât indiferența
în fața absenței unei stări de luciditate.
înaintând vei avea și alte surprize.
când se simte în pericol egoul îmbracă
mereu alte înfățișări. doar doar
va reuși să te țină captiv.
te rog, nu abandona drumul ales
chiar dacă niciodată nu vei atinge
tărâmul unde îți imaginezi că vei fi fericit.
marginea îți dă o perspectivă amplă
ca și cum te-ai ridica deasupra realității
și ai avea abilitatea de a-i modela aluatul.
îți prezinți propria rețetă de supraviețuire
o piesă infimă într-un puzzle uriaș.
linii de forță se încheagă lângă alte mii
de variante posibile. pe toate va trebui
să le accepți. îmbrățișarea lor e singura
cale de a face saltul cuantic spre altceva.

scară la cer

zidurile de cărămizi
la înălțarea cărora
ai fost martor
au memorie.
în pereții casei tale s-a păstrat
zbaterea. nopțile de nesomn
au devenit liant. iar cântecul
zidarilor, implorând luna
să le dea o scară de mătase,
îl poți asculta în zilele cu eclipsă
inelară de Soare. înainte de a ridica
o structură visezi cu ochii deschiși.
torni fundația după un plan bine
stabilit. dărâmi construcția
veche. recuperezi bucată
cu bucată. poți refolosi
chiar ferestrele
pentru a privi cât mai
repede răsăritul. un pom
din vechea grădină plantat
în noua curte a prins rădăcini
adaptându-se precum oamenii.

Rodica Dascălu,

14 iunie 2021

într-o zi cu eclipsă inelară de Soare

10 iunie 2021 este o zi cu multe semnificații. Sărbătoarea Înălțării Domnului și o Eclipsă inelară de Soare în Gemeni, pe axa destinului. Nodul Nord al Lunii se află în Gemeni iar Nodul Sud al Lunii se află în Săgetător. Un moment al începuturilor. Efectul de Lună Nouă și Eclipsa inelară de soare în Gemeni sunt două evenimente astrale deosebit de puternice.
Ziua începe bine. Dorința mea de a merge în parc prinde viață. În jurul orei 16 mă întâlnesc cu Mioara Spiridon în zona Fântânii arteziene din centrul Parcului Mircea Cancicov. Mergem în incinta Restaurantului Lake House. Mioara face o programare pentru mijlocul lunii iulie, 17 iulie, în vederea întâlnirii noastre, a doamnelor din Asociația Sofi Roz. Pretextul întâlnirii este lansarea cărții mele de versuri ”Imaginează-ți o grădină”. Ne plimbăm prin parc. În zona din fața Restaurantului Green Park, în apropiere de câmpul cu lavandă și trandafiri, facem câteva poze. Abia acum observăm pe fundalul imaginii cerul spectaculos, cu șiruri alternative de nori albi și fumurii, cucerind lent tot mai mult teren pe imensa boltă senină. În același perimetru, o clasă de tineri absolvenți, poate de gimnaziu sau poate de liceu, nu ne-am putut da seama, frumos îmbrăcați în culori vii fac fotografii. Sunt și câțiva părinți printre ei. Deodată în acest grup, respirând prospețime, tinerețe, entuziasm, așteptare, intră un domn vârstnic, mic de înălțime, cu șapcă gri. Fotografia pe care o surprind vorbește despre trecerea timpului sau despre generații de ieri și de azi. Merge încet atât cât îi permite să înainteze pasul greoi, șovăielnic. Îi spun Mioarei, oare crezi că, pe domnul îmbrăcat în haine cenușii, îl observă cineva. Nu, nici vorbă, răspunde convinsă Mioara. Eu îl observ fiindcă, privindu-l, mă văd pe mine în statura lui fragilă peste nu foarte mulți ani. Trece timpul cu viteza luminii, azi e luni și, fără să-ți dai bine seama, vine sfârșitul săptămânii. Când ești tânăr ai impresia că vei rămâne veșnic plin de vigoare. Îți croiești vise, care de care mai îndrăznețe, convins fiind că vei avea timp suficient să le împlinești. Toate acestea mi le spun în gând vorbind cu mine însămi. Ne continuăm drumul spre Fântâna arteziană numită Trei fete sau Trei fote. Fântâna nu este alimentată cu apă. Mergem mai mult cu ochii pe sus, zăbovind cu privirea asupra coroanelor copacilor. Vrem să descoperim teii. Anul trecut pe vremea asta erau înfloriți. Acum zărim buchetele cu boboci abia formați. În locul unde ne-am oprit, atenția ne este atrasă de niște tufe imense de șoc cu flori albe, în plină perioadă de înflorire. Ne așezăm sub un pin și ne deschidem umbrelele pentru a ne apăra de ploaia care începe să cadă pe neașteptate. Mioara o roagă pe tânăra aflată la volanul unei mașinuțe de curse să ne facă niște fotografii împreună. Da, imaginile rezultate sunt o poveste. Unde sunt doi sau mai mulți oameni apare și ea, povestea. Privirile, umbrelele, culorile, poziția corpului, distanța dintre noi, toate spun câte ceva. Îmi revine în minte un poem din volumul de versuri aflat în lucru, fără titlu deocamdată. ”să știi pentru ce trăiești” e numele poeziei. Deja, mă gândesc la o postare pe Facebook. Plouă din ce în ce mai intens. Un tânăr se apropie de noi, spunându-ne că nu am fost prea inspirate când am ales ales locul de popas, deoarece tulpina pinului sub care ne-am așezat este înclinată și, mai mult, are o creangă ruptă, gata să se desprindă în orice moment. Îi mulțumim pentru atenționare, după care mai facem câțiva pași pe Aleea arborilor catalpa, în direcția Bibliotecii Județene ”Costache Sturdza”. Ne despărțim, fiecare gândind că ar fi bine să ne întâlnim mai des. Au rămas atâtea lucruri de spus. Ne este bine împreună, rezonăm.

Rodica Dascălu

11 iunie 2021

cuib inelar

fire de trandafiri roșii
înviorează universul.
strânse-n boboci
petale catifelate
se suprapun
alunecă lin
rânduri, rânduri
materia se rotește
adâncindu-se nuanțat
spre miezul tainic al ființei.
liniște. se naște esența.
inflorescențe sângerii
se deschid. urma de parfum
luminează ungherul întunecat
al lipsei de iubire. descrie
apoi conturul unui gest
de apropiere.
sunt mâinile surprinse
într-o firească atingere.
nici măcar nu îți poți imagina
trăiești clipa când El vede propria ta
măreție ascunsă sub valuri de iluzii.
cine știe, va trebui să parcurgi
o altă și o altă încercare spre
aducerea ei la lumină.

Rodica Dascălu

6 iunie 2021

gânduri de cititor…

De curând, scriitoarea Cristina Ștefan a publicat romanul intitulat ”Molando SF”, apărut la Editura SAGA, Israel, 2021.
Acesta este o satiră la adresa realității, percepută ca incorectă și defectuoasă, și are drept țintă personaje, instituții, mentalități, atitudini. Romanul este construit într-o formulă duală, scriitoarea îmbină realul cu fantasticul, dar și narațiunea cu meditația filozofică. Rezultatul acestei perspective constă în creionarea unei acțiuni alerte, dense iar curajul autoarei de a-și imagina personajele atingând situații limită dă măsura talentului său de prozator autentic. Umorul ironic de bună calitate este o constantă a acțiunii. Toate aceste trăsături ale operei creează o alegorie a existenței umane și o reflecție profundă asupra inteligenței materiei și a legilor ce guvernează universul.
Impasul în care a ajuns lumea este efectul degradării conștiinței omului, ca urmare a dezvoltării agresive a civilizației în detrimentul mediului, relațiilor interumane, credinței…
Pe coperta cărții se află un fragment edificator pentru locul unde se petrece acțiunea dar și pentru semnificația mai adâncă a labirintului subteran aflat sub localitatea Molando:

”Molando este o enclavă, o comunitate aparte, care se strecura pe lângă legi și sisteme, dincolo de timp și spații delimitate. Catacombele milenare de sub Molando făceau ca viața de acolo să se desfășoare fără imixtiuni moderne, ca dintotdeauna.
Nimic nu-i tulbura traiul oprit într-o filmotecă repetabilă și veche.
Se presupunea că rețelele de beciuri erau medievale. Ca un labirint subteran, ascundeau istorii de veacuri. Pe acolo trecuseră averile furate, acolo stătuseră ascunși haiducii, în catacombă se refugiau megieșii în vremuri de atac și boli. Un adevărat abataj, construit din piatră și cărămidă arsă, cu bolți rotunjite, era folosit acum de aurolaci.”

După ce am terminat de citit romanul Cristinei Ștefan mi-am reamintit un fragment din cartea distinsului profesor Basarab Nicolescu, ”Ce este realitatea?”, Editura Junimea:

“…realitatea este plastică. Suntem parte din această realitate, care se modifică datorită gândurilor, sentimentelor, acțiunilor noastre. Aceasta înseamnă că suntem pe deplin responsabili de ceea ce este realitatea.
Realitatea nu este ceva exterior sau interior nouă: ea este în același timp exterioară și interioară.”

Am meditat îndelung asupra cărții, asupra mesajului romanului „Molando”. Citindu-l parcă mi s-a ridicat o pânză de pe ochi. Tematica romanului este bine aleasă și actuală, identificarea și interpretarea multiplelor fațete ale realității este o provocare permanentă. Formularea unei noi concepții despre realitate este o direcție complexă a vremurilor pe care le trăim.

Mulțumiri și felicitări, Cristina Ştefan!

Rodica Dascălu
6 iunie 2021

coagulare

iată, Soarele, sursa luminii și a vieții se coagulează într-o nucă, jucându-se cu imaginația noastră. existența plină de încercări ascunde, totuși, un miez dulce, pentru care merită să trăiești. mai întâi, îndepărtez învelișul exterior, cu gust amărui. urmează “proba de foc” a dezvelirii miezului din carcasa dură, lemnoasă. curajul, încrederea, asumarea sunt tot atâtea căi ce duc spre spargerea zidului ce separă realitatea imediată de esență. trec de aparența lucrurilor. renunț la prea multele judecăți. mă aplec și ascult șoapta firului ierbii, trilul păsărilor într-un dialog perpetuu, cântecul greierilor, plânsul tăcut. are loc o explozie interioară. se naște un spațiu vital nemărginit. întreaga realitate se reflectă, în toată splendoarea ei.

Rodica Dascălu

5 iunie 2018

aniversare – 38…

5 iunie 1982. Pentru mine și soțul meu, această zi senină de vară a fost momentul unui început. Plini de încredere, înconjurați de părinți, prieteni și colegi, convinși că existența ne așteaptă cu brațele deschise, aplaudându-ne, am făcut primii pași. Nu bănuiam că greul ne așteaptă la cotitură. Credeam că viața e o succesiune de întâmplări fericite. Au fost într-adevăr și astfel de evenimente, dar pe măsură ce înaintam am trăit primele încercări, dar și bucuria depășirii lor. Iată, au trecut 38 de ani de la evenimentul cununiei civile. Căsătoria, un dans pe care îl învățăm zi de zi, potrivindu-ne pașii… Nu este simplu. Și, deși pare de necrezut, încă mai avem multe de înțeles, de asimilat. Procesul conviețuirii în doi, apoi în trei, împreună cu copilul, și așa mai departe, împreună cu ceilalți, ne va solicita răbdare, prezență și atenție până la capăt… Cei 38 de ani, cu trăirile lor, sunt agoniseala noastră de neprețuit. Ei și-au lăsat amprenta asupra sufletelor noastre, aflate vremelnic în călătorie… Mulțumim, Doamne, pentru darul vieții! ❤️

Rodica Dascălu

5 iunie 2020

să stai de veghe

te întorci la vârsta inocenței
e unicul mod de a-ți păstra suplețea
viului. îți absorbi seva, energia. haloul
magic al copilăriei te apără
de intemperii.
orice drum autentic nu poate
fi străbătut decât păstrând
vie puntea spre copilul
interior. el veghează
precum un înger
sau poate chiar
este îngerul tău păzitor.
vizualizezi copiii de pe planetă.
par niște luminițe care ard.
unele sunt intense, altele
aproape stinse, abia
pâlpâind.
în lăuntrul omului n-ar trebui
să fie niciodată întuneric.
vântul aprig al indiferenței
poate stinge în orice moment
candela iubirii. pentru un copil
mai puțin norocos sau pentru tine
însuți cel înstrăinat de propria ființă.
când stai de veghe
intensifici flacăra vieții
capeți limpezimea lacrimii.

Rodica Dascălu

4 iunie 2021

parada florilor albe

luna mai își revarsă frumusețea.
mereu orientate spre înalt
florile de castan ne îndeamnă
să privim cerul. purtându-l în noi
vom învăța să alegem la intersecție.
floarea de salcâm se apleacă
într-un gest de smerenie
amintindu-ne că
mai devreme sau mai târziu
ne vom întoarce în pământul
din care Dumnezeu
a creat lumea
însuflețind-o cu iubirea Sa.
despre curajul deslușirii semnelor
ne vorbește floarea de soc iar
parfumul delicat al florii de măceș
devine vehicul spre tărâmul nevăzut.
închid ochii. străvezie la început
o altă realitate prinde contur.
nu m-am întrebat însă ce mesaj
are să-mi transmită miezul ființei
partenerul
meu de drum lung.
îmi pot auzi glasul interior
numai în tăcere când mintea
încetează să mai proiecteze iluzii.
așa apar timide fascicule de lumină.
o taină se dezvăluie ușor.