Un pui de prun smuls din grădina casei

În care m-am născut,

Și replantat în curtea casei

Ce abia începea să prindă contur

Și avea să devină cuibul

Frumoșilor ani ai adolescenței,

Îmi stăruie în amintire.

Imaginea tânărului pom,

Cu rădăcinile pline de bulgări de pământ,

Singuratic, ofilit și stingher,

Salvat de tata ca prin minune

Mă urmărește încă.

A fost primul pom plantat în noua grădină,

Și într-o zi de primăvară târzie,

Unduindu-și tulpina în bătaia soarelui

Cu frunzele verzi inundând evantaiul coroanei

Prunul prinde viață.

De câte ori mi-am schimbat locul,

Am găsit forța de a mă adapta,

Amintindu-mi de rădăcinile pomului,

Care s-au înfipt adânc în noul pământ,

Sorbindu-i cu nesaț seva.

Sunt asemeni lui,

Peste câțiva ani, aceeași plecare

Dar nu de pe o uliță a satului pe alta,

Ci în oraș, urmat de alte locuri

Și totul continuă.

Așa e viața mea,

Ori de câte ori e momentul

Să încep o nouă etapă,

Să cunosc oameni,

Să trăiesc alte experiențe,

Devin purtătoarea acelorași rădăcini,

Nu am mai găsit vreodată un sol asemănător.

Cu rădăcinile înfipte în anii copilăriei,

Cu sufletul deschis spre Cer

Îmi continui călătoria. /Rodica Dascalu, Rădăcini