Un pui de prun smuls din grădina casei
În care m-am născut,
Și replantat în curtea casei
Ce abia începea să prindă contur
Și avea să devină cuibul
Frumoșilor ani ai adolescenței,
Îmi stăruie în amintire.
Imaginea tânărului pom,
Cu rădăcinile pline de bulgări de pământ,
Singuratic, ofilit și stingher,
Salvat de tata ca prin minune
Mă urmărește încă.
A fost primul pom plantat în noua grădină,
Și într-o zi de primăvară târzie,
Unduindu-și tulpina în bătaia soarelui
Cu frunzele verzi inundând evantaiul coroanei
Prunul prinde viață.
De câte ori mi-am schimbat locul,
Am găsit forța de a mă adapta,
Amintindu-mi de rădăcinile pomului,
Care s-au înfipt adânc în noul pământ,
Sorbindu-i cu nesaț seva.
Sunt asemeni lui,
Peste câțiva ani, aceeași plecare
Dar nu de pe o uliță a satului pe alta,
Ci în oraș, urmat de alte locuri
Și totul continuă.
Așa e viața mea,
Ori de câte ori e momentul
Să încep o nouă etapă,
Să cunosc oameni,
Să trăiesc alte experiențe,
Devin purtătoarea acelorași rădăcini,
Nu am mai găsit vreodată un sol asemănător.
Cu rădăcinile înfipte în anii copilăriei,
Cu sufletul deschis spre Cer
Îmi continui călătoria. /Rodica Dascalu, Rădăcini