mă regăsesc adesea în locul
unde apa reflectă lumina.
neobosita sa curgere
șlefuiește stânca îndoielii.

susurul tainic al valurilor
alungă emoția gravă, frica.
iubind încercarea, mă întorc
spre centrul făpturii. tristețea,
apă întunecată, cât poate fi de
măreață, când raza speranței
plutește, atingând-o!

râul învolburat al trăirilor
scaldă malurile așteptării
unui răsărit, oglindindu-se
în limpezimea lacului. cunoaște
neliniștea cascadei înaintea căderii.
ajuns în preajma mării,
aruncă o privire în urmă
spunându-și: asta a fost tot,
îmi voi dărui zestrea nemărginirii.

apa, o emoție continuă, viață.

Rodica Dascălu

2 februarie 2021