natura săvârșește minuni asupra ei însăși

frunze ruginii în cădere dansează

tremurul lor o vagă presimțire a toamnei

neliniștea curgerii timpului

transfigurarea omului

taina unui urcuș pe scara virtuţilor

spre muntele Taborului

părăsesc anevoie palierul neputințelor

îmi luminează drumul candela nădejdii

mă îndeamnă la introspecţie

oare există în mine o licărire de schimbare la față

de alegere a binelui?

„Iată, stau la uşă şi bat” – șoptește El…

/ Rodica Dascălu / Neliniște /