pe terasa unei clădiri cu multe etaje

sunt mai aproape de cer de păsări și soare

încerc să deschid o fereastră spre nevăzut

prietenos universul îmi răspunde

defilează în veșminte pline de nuanțe

alunecând pe cerul senin norii albi

îmbrăcă mantii cenușii prevestitoare de furtună

o ploaie de vară stinge arșița zilei

la apus soarele colorează norii

o clipă universul se cufundă-ntr-o tăcere deplină

cum o frumusețe tainică

închid ochii mă regăsesc

crâmpei de liniște

nu zăbovesc mă reîntorc spre lume

copiii gălăgioși au luat cu asalt spațiile de joacă

inundate de verde

de aici de sus oamenii par mici

chipul lor contur șters

nu pot distinge dacă sunt veseli sau triști

zbuciumul interior pare de neluat în seamă

când ne raportăm la nemurire

păsări arbori flori oameni

forme infinite ale aceleiași frumuseți tainice

de dincolo de nori și de noi…

/ Rodica Dascălu / Regăsire /