pe terasa unei clădiri cu multe etaje
sunt mai aproape de cer de păsări și soare
încerc să deschid o fereastră spre nevăzut
prietenos universul îmi răspunde
defilează în veșminte pline de nuanțe
alunecând pe cerul senin norii albi
îmbrăcă mantii cenușii prevestitoare de furtună
o ploaie de vară stinge arșița zilei
la apus soarele colorează norii
o clipă universul se cufundă-ntr-o tăcere deplină
cum o frumusețe tainică
închid ochii mă regăsesc
crâmpei de liniște
nu zăbovesc mă reîntorc spre lume
copiii gălăgioși au luat cu asalt spațiile de joacă
inundate de verde
de aici de sus oamenii par mici
chipul lor contur șters
nu pot distinge dacă sunt veseli sau triști
zbuciumul interior pare de neluat în seamă
când ne raportăm la nemurire
păsări arbori flori oameni
forme infinite ale aceleiași frumuseți tainice
de dincolo de nori și de noi…
/ Rodica Dascălu / Regăsire /