jocul cu mingea între un tată și fiii lui
de patru-cinci ani pare un dans
un iureș perpetuu al vieții
cei doi copii cum
niște lujeri fragili crescuți la umbra unui copac
în contrast tatăl aleargă sare aruncă mingea
încântați copiii intră-n joc mişcarea
îi învață bucuria de a fi împreună
îngândurat priveşte la jocul alert
un băiat cu ochelari păr ondulat
are şi el o minge e nou nouță
o poartă într-o plasă împletită
ce mult își dorește să alerge cu ei
în lipsa tatălui nu-ndrăznește e timid
da, știe îi despart râuri mări chiar oceane
bariere de netrecut în calea
unei îmbrățișări sau strângeri de mână
ca fiului să-i fie bine tatăl muncește în altă țară
deși ține strâns mâna bunicii
copilul e trist închis în el însuși
noi, oare cine suntem? dansatorii sau cei
ce privim la dansul vieții…
/ Rodica Dascălu / Jocul /