jocul cu mingea între un tată și fiii lui

de patru-cinci ani pare un dans

un iureș perpetuu al vieții

cei doi copii cum

niște lujeri fragili crescuți la umbra unui copac

în contrast tatăl aleargă sare aruncă mingea

încântați copiii intră-n joc mişcarea

îi învață bucuria de a fi împreună

 

îngândurat priveşte la jocul alert

un băiat cu ochelari păr ondulat

are şi el o minge e nou nouță

o poartă într-o plasă împletită

ce mult își dorește să alerge cu ei

în lipsa tatălui nu-ndrăznește e timid

da, știe îi despart râuri mări chiar oceane

bariere de netrecut în calea

unei îmbrățișări sau strângeri de mână

ca fiului să-i fie bine tatăl muncește în altă țară

 

deși ține strâns mâna bunicii

copilul e trist închis în el însuși

 

noi, oare cine suntem? dansatorii sau cei

ce privim la dansul vieții…

 

/ Rodica Dascălu / Jocul /