Plouă neîntrerupt,

Iar zilele mohorâte de toamnă,

Devin cenușii,

Asemeni norilor

Ce nu contenesc

Să-și scuture aripile, plouând.

Depănând firul amintirilor,

Cobor în adânc,

Redevin copil,

Și descopăr

Bucuria de a-mi oglindi chipul

În picătura de ploaie,

De a privi florile împrospătându-și culorile,

Înfiorate de atingerea apei…

Apoi nu mică-i veselia iscată

De apariția primei raze de soare,

Care, întâlnindu-se cu misterioasa picătură

Își schimbă brusc drumul,

Dăruind lumina cine știe cărui colț umbrit

Al inimii…

Și deodată ziua mohorâtă de toamnă,

Primește din miracolul copilăriei

Lumina, ce transformă cenușiul

În culoare…

/ Rodica Dascălu, Lumina ploii