Profilându-și propria siluetă

Pe fundalul cerului,

Copacii își încredințează

Coroanele lor verzi

Unui pictor nevăzut,

Care folosind paleta de nuanțe a toamnei,

Colorează…

Curgând la vale-n cascadă, pârâul de munte,

Indiferent și tainic,

Născându-se mereu din el însuși,

Sculptează vijelios stânci din veșnicie,

Apoi, odihnindu-se,

Susură un cântec de leagăn, pădurii.

Simplu observator la început,

Mă integrez treptat acestui peisaj,

Pârâul își schimbă albia și curge prin mine,

Preia și duce la vale: gânduri, trăiri, sentimente

Devenite inutile,

Iar sufletul, îngânând același cântec de leagăn,

Capătă limpezimea apei.

Viața-i precum o pădure, toamna,

Tapiserie de culori,

Murmur de ape și foșnet de frunze ruginii,

Cânt al unui suflet împăcat

Ce arde până la capăt,

Înainte de o nouă naștere,

Pentru veșnicie…

/Rodica Dascălu / Viața tapiserie de culori/