Pășesc prin tunelul

Îmbrățișării crengilor de brazi,

Purtătoare a unor ghirlande,

Făurite din lacrimi de ploaie.

Plouă mărunt,

În ritmul bătăilor inimii mele…

În căderea lor din norii plumburii,

Se opresc pe crengile de brad, picăturile,

Minuscule boabe transparente,

Univers magic.

La cea mai mică undă de gând

Ce se propagă în văzduh,

Acestea, fragile și delicate, curg.

Mă-ntreb: sunt lacrimile mele neplânse

Sau clipa mea de veșnicie încorporată în divina picătură?

Rodica Dascălu / Lacrimi neplânse