La mulți ani, Vlad! 

21 februarie, zi aniversară… 
s-a născut fiul nostru, Vlad. nimic nu a mai fost gri și monoton. ca și cum un vârtej cosmic m-a absorbit și nu mi-a mai dat voie să mă așez. să-mi trag sufletul. să inspir o gură de oxigen… mai întâi, a fost copilăria, cu inocența, rezistența, surprizele care nu încetau să vină… iar eu, o mamă neștiutoare și copleșită de grija creșterii unui copil… nimeni nu te învață să fii mamă. norocul cel mare a luat chipul blând al prietenilor, părinților, al celebrei cărți: ”Mama și copilul”.
a urmat perioada primilor ani de școală. concursuri școlare. comentarii literare. culegeri de algebră, geometrie, trigonometrie…
primul calculator, al doilea, al treilea. internetul și costurile lui exorbitante. pasiunea pentru programare, reviste de specialitate.
lotul național, olimpic, tabere de pregătire în diferite orașe, țări. orice plecare era o aventură, mai ales, călătoriile cu avionul. nu erau telefoane mobile. tremuram zile și nopți până îi auzeam glasul stins de la celălalt capăt al firului. m-a ajutat rugăciunea.
a venit momentul schimbării pentru mine, când a trebuit să învăț să lucrez pe calculator. tot ce știam până la un moment dat s-a transformat în altceva, în forme și structuri noi. învăț sub îndrumarea severă a fiului, îmi configurează primele file de calcul. dar acestea se schimbă în fiecare lună. învăț singură. redefinesc. mă adaptez noilor condiții de lucru. nu e ușor. între timp părinții au nevoie de ajutor. de ajutor are nevoie și copilul stabilit în străinătate, unde ajung de două ori pe an. încep să văd lumea altfel. sunt atât de fascinată de noua perspectivă de a privi natura, arhitectura orașelor, muzeele, încât pentru a nu-mi pierde impresiile încep să scriu, dar nu suficient… nu este timp. vin problemele proprii de sănătate. Vlad și soțul mă ajută, îmi sunt mereu aproape. începusem să cred că sensul vieții mele e copilul, eram precum o umbră a lui. deodată se oprește și spune: mama, să știi că tu ai rostul tău care e diferit de drumul meu. nu mă gândisem niciodată că aș putea face altceva decât să mă dedic trup și suflet copilului. ultima experiență de viață parcursă m-a ajutat să înțeleg că viața lăuntrică e tot ceea ce contează, și că va trebui să-mi aflu propria cale. drumurile noastre curg, sufletele noastre se împlinesc, unul în preajma celuilalt… ne inspirăm, creștem spiritual, într-un ritm mai alert sau mai domol iar uneori chiar ne oprim. dar mișcarea există și continuă…
îți mulțumim, Vlad, fiindcă ne ești umăr în frumoasa călătorie!
îți mulțumim, Vlad, fiindcă de la tine am învățat să simplificăm lucrurile!
îți mulțumesc, Vlad, că m-ai învățat să nu mă opresc, indiferent cât îmi este sau ne este de greu.

Rodica Dascălu

21 februarie 2021