strigătul vieții

peisajul se dezvăluie lumii.
sunt o particulă invizibilă.
ca prin minune apa, cerul,
umbra copacilor, podul de
gheață, pescărușii se oglindesc.

încredințez propria neliniște naturii.
ea știe să asculte fără să mă judece.
alteori, mă aflu printre oameni
prinși într-o vie mișcare.
privirile întoarse către ei înșiși.

poți fi liniștea în mijlocul
celei mai mari aglomerații.
plimbându-te pe aleile inimii
descoperi acea stare când iubirea
împărtășită pare strigătul de triumf
asupra morții. într-o anumită zi din
an râul Iordan curge spre izvor. viață.

Rodica Dascalu
24 februarie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *