îi recunosc zâmbetul

îi disting pașii plini de grație

suspinul lui mă cheamă din adânc

îmi tulbură liniștea

e blândul cânt al iubirii

în întregul plin de forță sunt unda unui gând

eu însămi învăț inspirându-i pe alții

mă rescrie poezia pe care o scriu

și sufletul celuilalt mă completează

trupul îmi devine un poem

pier și sporesc

deși dimineața am inocența unui copil

peste zi exersez aceleași căderi

un fluid împodobit cu agoniseala de-o viață

curge prin inimă: traume alegeri încercări

e un drum din umbră spre lumină

e însăși bucuria de a respira…

/ Rodica Dascălu / Bucuria de a respira /