O zi luminoasă, ca oricare alta,

Cerul e atât de senin,

Încât, doar dârele albe,

Desenate de zborul avioanelor,

Tulbură imensitatea albastră.

Ascult clipocitul pârâului

Curgând prin oraș,

Și descopăr o „mini cascadă”.

Valurile apei înspumate

Par o dantelă imaculată,

Iar susurul devine intens.

Privesc apa purtând frunzele aciculare ale sălciilor…

Oprindu-se în apropierea acestei mici căderi de apă,

Ele formează un covor țesut cu fir colorat

În nuanțe verzi, gălbui.

În timp ce zgomotul oraşului,

Aproape că acoperă cântecul pârâului,

Pe acoperişul din ţiglă roşie,

Porumbeii gri, albi ori maronii

Gânguresc în soarele amiezii.

De câte ori mă apropii,

Se ridică cu toţii în zbor

Descriu un cerc amplu,

Coboară lin în pârâul limpede,

Bucurându-se parcă, de sosirea mea.

Merg agale şi observ oamenii, casele,

Un stol de vrăbii a poposit pe o tufă de măceș,

Gureşe şi certăreţe

Mă fac să tresar,

Și…gândurile, scenariile întortochiate ale minții se risipesc,

O blândă inocență mă învăluie,

Fac parte din ea și mă cuprinde

În preaplinul ei,

Revărsându-se…

Rodica Dascălu / Inocență/