La prima vedere sunt fiică, mamă, soție, soră, prietenă,

Dincolo de aceste roluri pe care le am în realitatea imediată,

Cine sunt?

Sunt cea care aude foșnetul copacilor,

Acompaniat de trilurile păsărilor,

Plecate de mult în depărtări,

Dar ale căror glasuri

Trăiesc încă-n unduirea ramurilor pădurii…

Sunt cea care pășește pe covorul de iarbă,

Țesut cu fir mov de anghinare presărat cu flori de câmp,

Scăldate-n boabe de rouă

Oglinzi pentru zorii dimineții…

Sunt cea care rămăne în contemplare și fără grai,

Toamna, în fața peisajului,

Pictat cu talent de o mână divină,

În care se reflectă culorile verzi-gălbui-ruginii ale pădurilor,

Peisaj înviorat din loc în loc

Prin sângeriul fructelor de scoruș, măceș și cătină…

Sunt cea care privind cursul unui pârâu

Îi ascult susurul și uit unde mă aflu,

Curgerea indiferentă a apei

Devenind însăși eternitatea vieții…

Sunt cea care vede dincolo de aparență,

Într-o continuă mișcare, un fluid ce ne unește

Prin ceea ce avem cu toții mai bun,

Sufletul,

Scânteia divină

Despre care uneori nu știm că ne locuiește

Și că are drept hrană iubirea…

/ Rodica Dascălu / Cine sunt…