pentru a înfrunta viscolul,
ignori timpul, depășești conturul
și te întorci în grădina amintirilor.
te prinzi de respirația strămoșilor.
sângele lor încă îți murmură în artere.
privești prin ochii lor și vezi cum ninge
zile în șir troienind curtea, casa, adăpostul
păsărilor. dar nimic nu te poate opri,
mergi înaintând anevoie prin nămeții înalți.
trenul va sosi în gară cu întârziere și astăzi.
în timpul călătoriei privești jocul dezordonat
al fulgilor de nea
sau asculți vântul cum spulberă zăpada
pe întinderea nemărginită a câmpiei,
însăși prefigurarea vuietului.
printre crengile desfrunzite ale copacilor,
întrezărești umbre, siluete străvezii
ocrotindu-te.
ai păstrat amprenta vocii lor.
acum aveți cam aceeași vârstă și
mai sunt atâtea de spus despre viața
netrăită despre tremurul dinaintea trecerii.

Rodica Dascalu
5 ianuarie 2022