îmi place atât de mult ninsoarea
încât urmăresc minute în șir
zborul dezordonat
al fulgilor de nea.
fără să-mi las chipul atins
privesc pe fereastră.

ador singurătatea
deși nu e greu de observat
graba de a mă urca în primul tren
pentru a ajunge undeva, la țărmul
mării sau la munte, cât mai departe.
îmi este imposibil să mă așez
la taifas cu mine însămi.

clădesc blând cu migală, ascult.
vine o zi când aud un îndemn:
dăruiește întreaga ta avere!
într-o clipă, tot ce-am adunat,
străbătând drumul arătat
de busola interioară,
ridicându-mă deasupra
constrângerilor
se împrăștie,
cădere a mugurilor fragili
într-o primăvară prea timpurie.

Rodica Dascălu

15 februarie 2021