Dirijorul

prima vioară a doua vioară celelalte viori

violoncel harpă flaut și tot atâția muzicieni

interpretul la pian el însuși compozitor

mai presus de toate dirijorul

nu trece cu vederea nici cel mai mic dezacord

știe rolul fiecăruia în acest mozaic minunat…

rezultatul: suave armonii

alternând cu acorduri grave profunde

zbuciumul de început al vieții

suntem unici și atât de frumoși!

toți privim spre Creatorul nevăzut

aparent fiecare interpretează propria partitură

dar cântul fiecăruia este aspirație

către cel ce cuprinde cu privirea sa întregul

și îi dă un sens…

totul capătă un înțeles

viața fiecăruia în parte

viața în comuniune

cum armonia concertului evocat…

 

/ Rodica Dascălu / Dirijorul /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *