drumul aleargă lin prin câmpie.
scade lumina în univers cum
flacăra lămpii cu gaz
în odaie, cândva.
nori grei acoperă cerul inimii.
abia răzbește speranța prin
stratul dens de atâtea
spaime, griji, iluzii.
peisajul, fâșii colorate,
alunecă prin ochii tăi stinși.
limpezimea atinge viul. spre seară,
plopii, făclii aprinse, îți veghează visele.
pe miriște un vânticel furios se rostogolește.
momentul nu e potrivit prefacerii, îți spui.