strigătul singurătății se lovește de ziduri

orice privire goală se prăbușește

plânsului fără lacrimi

doar ecoul îi răspunde

curajul de a sări dincolo

în căutarea unui sprijin

îmi lipsește

mă definește frica de viață

nu nu sunt singură

îmi este aproape Cuvântul

taina lui țese viață

năframă nesfârșită e timpul

ieșirea din izolare o scară spre cer

nebănuitele trepte de lumină

mă aproapie de oameni…

/ Rodica Dascălu / Singurătate /