un suflet liniștit descătușat de frică

e-n stare de a hoinări dincolo de timp și spațiu

în adâncuri

o sensibilitate față de tot ce există

de la firul de iarbă la fluviu

la muntele scăldat în lumina după amiezii

se naște

frumusețea luminii

o forță ce iese din matcă

se revarsă

un izvor de munte tâșnind dintre stânci

croindu-și drum în vuiet de cascadă

cântă

un plop ale cărui frunze tremură în bătaia vântului

foșnește

și fără dansul frunzelor

și fără cântecul izvorului

și fără sensibilitatea sufletului

e ca și cum viața nu există…

Rodica Dascălu / Sensibilitate /