privind prin una dintre cele câteva ferestre surprind o imagine care nu este tocmai atrăgătoare. ziduri cenușii din beton, înegrite de intemperii, un fundal din cărămidă, hornuri, un cerc metalic pe care se opresc din când în când păsări de talie foarte mică. am evitat să privesc acest loc pentru a nu-mi tulbura imaginea minunatelor peisaje ale mării sau ale parcurilor străbătute. așa cum nu te oprești cu gândul asupra unui cotlon întunecat al sufletului, ocolindu-l, din cine știe ce motive, la fel procedam și în acest caz. devenind mai atentă, mi-am dat seama că acest loc „urât” era populat cu păsări de toate mărimile. se opreau din zbor pentru relaxare. pescărușii când se odihnesc rămân indiferenți, aproape nemișcați. doar apropierea unui alt pescăruș îi trezește din amorțeală. despre celelalte păsări nu știu nici măcar cum se numesc. unele seamănă cu porumbeii, altele sunt atât de mici încât și o rândunică pare mai mare decât ele. acestea din urmă bat repede din aripi când zboară, parcă sunt niște săgeți în mișcare. dacă mai adaug și prezența copacilor rămuroși, adevărat perete viu, profilul unor clădiri noi, colorate în nuanțe de verde deschis, turla unei biserici, am mult mai multe motive de admirație. începând de astăzi privesc cu bunăvoință și acest spațiu. înțeleg că frumusețea o poți descoperi chiar în teritorii aparent incompatibile cu acest termen. poate ar trebui să scotocesc mai cu luare aminte printre emoțiile ascunse, percepute ca fiind generatoare de stres sau disconfort emoțional. frumosul și urâtul nu există. noi ierarhizăm astfel lucrurile. totul în jurul și în lăuntrul nostru este o pulsație continuă a vieții. moarte și naștere, ciclul se repetă iar și iar…

30 iunie 2021, Constanța
Rodica Dascalu