În mine curge un râu magic,

Scăldate-n umbre și lumini-i sunt malurile…

În drumul lui spre oceanul de liniște,

Răul coboară-n trepte de piatră,

Se odihnește, formând mici oaze de lumină

Și ca prin minune, din apa plină de senin,

Cresc stânci abrupte,

Ce străjuiesc râul șerpuind printre munţi de neputințe.

Scânteia divină, sursa luminii ce tot crește,

Alungă pâcla de pe creste,

Descoperind ochilor,

Imagini de o neasemuită frumuseţe.

În drumul lui, râul trece chiar

Pe lânga cimitirul unui sat de munte,

Își ingroapă acolo mândria, orgoliu, trufia,

Devine limpede și curat,

Așa cum se cuvine,

Când ajungi în preajma acelei întinderi infinite,

Lumină devenită acum covârșitoare, asupra umbrei

Ce se risipește…

/ Rodica Dascălu/ Maluri de lumini și umbre