îmi îndrept privirea absentă

spre noaptea mohorâtă ploioasă

lumina palidă a unui neon

întâlnește stropii de ploaie

refracție în zeci de steluțe

podoabe pentru crengile salcâmilor goi…

uneori cei plecați în lumea nevăzută

au regrete visează plâng

picurii ploii-s lacrimi

neputința lor de-a mai avea o primăvară

de a pregăti pomii vița de vie răsadul

de a săpa grădina…

câtă bucurie radia chipul tatei

când vedea muguri pe ram

da sunt lacrimile lui de dor

pentru flori și casă și oameni…

când cei plecați vor să ne atingă sufletul

pe mormăntul părăsit înfloresc zambile

adesea veseli și plini de viață

ne-ntâlnim în câte-o amintire

suntem în comuniune

iubirea-i liantul …

/ Dascălu Rodica / Lacrimi de dor /