sublimă lucrare devenirea
valori adunate cu sârg
dobândesc un înțeles
precum o simfonie a inimii…
eliberată de teamă
devin autoarea propriei povești
am la-ndemână culorile
pictez în alb strălucitor cerul inimii
versul mă ajută să învăț
sufletu-i țesătură prețioasă
cu furtuni și pustiuri de liniște
cu versanți acoperiți de flori
și ape repezi de munte…
descoperindu-l
nicicând nu voi mai putea
să nu-l iau în seamă…
/ Dascălu Rodica / A făuri un om /