Întoarcere, iar și iar

Ieri, 24 octombrie 2021, am revenit în Iași, după o absență îndelungată. E locul, unde mă întorc iar și iar. Întotdeauna cu aceeași intensitate a trăirilor.
M-am întrebat de ce trăiesc emoția, ca și cum pășesc pentru prima dată pe aceste meleaguri. Poate, nu revin în Iași decât pentru a mă întâlni cu mine, cea din vremea studenției. Sau cu mine, cea în calitate de mamă sau de prietenă. Cu mine, cea iubitoare de artă, de natură și clădiri arhitectonice unice. Mărturii ale curgerii timpului. Cum sunt acum față de variantele mele anterioare? Nu știu să spun. Nu mai obișnuiesc să ierarhizez. Simt doar că sunt altfel. Am trecut prin zeci de experiențe, situații limită. Și ele continuă să vină. Uneori găsesc forța interioară de a le depăși. Cu credință. Cu răbdare. Cu iubire. Dar și ele mi-au caligrafiat trecerea. Cicatricile rămân. Nu mai sângerează ca altădată. Sunt atemporale, se apropie din exterior, vin spre mine. Apoi se așază precum notele muzicale pe portativul viului. O peliculă fină mă apără de intemperii. Nici locurile, nici oamenii nu mai sunt la fel. În peregrinările mele observ un arbore aflat în toamna vieții. Crengile desfrunzite oferă privirii nervurile încâlcite ale existenței. Și totuși o formă sferică de vâsc verde, pregătindu-se să împodobească ușa unei case de Crăciun, se hrănește. Din ultimele picături de sevă. Miracolul morții și al vieții renăscute pe vechile dureri.

Rodica Dascălu

25 octombrie 2021, Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *