îngerul meu păzitor
a luat o hotărâre neașteptată
aceea de a se întâlni
în mine însămi
preț de câteva clipe
cu îngerii păzitori
ai celor pe care-i iubesc
purtători de aripi argintii
îngerii
deslușesc taina iubirii
chiar în cameră împodobită-n roșu
a inimii
devenită neîncăpătoare
mesagerii puterilor cerești
au inundat cu lumină
și celelalte organe vitale
creierul, plămânii
o bătaie de aripi
și-o rugă fierbinte
au fost de-ajuns
trupului meu obosit
ca prin infuzie de iubire
să se vindece…
Rodica Dascălu / Infuzie de iubire