într-o noapte ploioasă
în lumina palidă a unui neon
se ivesc zeci de steluțe, podoabe
pentru crengile salcâmilor goi.
cerne bolta cenușie șiruri
prelungi. sunt lacrimi
ale celor plecați
sau dorul lor aprins
de a mai avea o primăvară.
câtă bucurie radia chipul tatei
când se aprindeau primii muguri.
acum, pe mormânt înfloresc
ghiocei. veseli și plini de viață
stăm la sfat în câte-o amintire.
iubirea este liantul, doar ea
poate șterge hotarul
dintre acum și
dincolo.

Rodica Dascălu

12 martie 2016 ( poem revăzut 14 martie 2021 )