cât vezi cu ochii

copaci goi stranii

doar verdele brazilor pete de culoare

înviorează peisajul de-un alb necuprins

sub mângâierea rece a soarelui cu dinți

scânteierile magice ale zăpezii

însoțesc scrâșnetul pașilor în parcul pustiu

să-mi suprapun pașii peste cei deja existenți

sau să-ncerc să redeschid un drum

prin taina trecutelor ierni

mi-e dor să văd cu ochii inimii crâmpeie de viață

păstrate încă vii în ungherele memoriei

fiindcă bine sau rău viață-i ceea ce ne-amintim

trăiam iluzia că viața-i succesiune

de întâmplări care se repetă

deși asemănătoare ele sunt unice

viața-i proces dinamică de neînvins

trăită conștient îi devenire

o definește

aspirația continuă spre cel care le cuprinde pe toate

le adună cu privirea sa

și le dă un sens…

Rodica Dascălu / Dinamica vieții /