plantezi în subconștient frica.
o hrănești cu sârg retrăind-o iar și iar.
emoția imaginată naște forme reale, atroce,
de teama cărora vei continua să fugi la nesfârșit.
rămâi în viață, dar nu vei mai fi bucurie.
aluneci în șuvoiul viului, dar nu vei mai fi liber.
încerci să-ți croiești calea.
obstacolul își diversifică chipul.
te vei opri și îl vei înfrunta, dar nu înainte
de a-ți reaminti că fără a avea încredere nimic
nu e posibil. dacă îl iubești pe Dumnezeu
și obișnuiești să stai de vorbă cu El,
rugându-L să te însoțească,
se va întâmpla ceva surprinzător.
nervuri noi se nasc în timp ce altele dispar
fără urmă. Dumnezeu își lasă o amprentă
riguros conturată în țesutul creierului,
o conexiune complicată și totuși atât de firească.
atât de simplă, încât începi iarăși să crezi în vise,
în zborul înalt, în mugurii pregătiți să se aprindă.
observi în tihnă cum apar primele petice
de senin în miezul celei mai aprige furtuni.

Rodica Dascalu ~
28 ianuarie 2022