o inimă mare ne privește

Îmi amintesc iarba tunsă scurt, umbrele prelungi, gardul viu ajustat de o mână iscusită, covorul multicolor țesut în nuanțe stinse. Cred că era toamnă, când am fost ultima dată aici, în Parcul Gherăiești. Frunzele arămii dansau în cădere, rezonând cu dansul copiilor de pe micuța scenă. Vântul răvășea frunzișul arborilor seculari și, sub ochii mei, o simfonie unică se înălța în univers. Acum, în plină vară, am revenit, amintirile sunt încă vii. Dar, surpriză, în loc de pădurea aerisită cu vizibilitate până în cele mai îndepărtate cotloane întâlnesc o zonă sălbatică, aproape de nerecunoscut. Ierburile cresc la întâmplare, lăstarii viguroși acoperă siluetele arborilor falnici. Unii dintre aceștia trăiesc o grea suferință. Sunt copleșiți de boli, mă gândesc, mai ales, la bătrânii castani, care au deja frunzele maronii sau mai degrabă arse. Totuși, în jurul spațiului de joacă pentru copii, pe o suprafață de câțiva zeci de metri pătrați, iarba a fost cosită, s-au instalat leagăne noi, foișorul din lemn arată încă bine. Este aproape singura întindere accesibilă în parcul imens, aflat în preajma râului Bistrița. În hățișul de plante crescute fără rost și scaieți înfloriți, un arbust de măceș prin florile lui delicate dorește să spună că nu-i totul pierdut, apoi un fir solitar de lumânărică apare timid, luminând alt colț al grădinii. În poienița unde am poposit, admir tufele înalte cu flori asemănătoare mușețelului. Încerc să străbat cu privirea, ca de obicei, dincolo de ramurile ce se cheamă între ele, se apropie, desenând ochi de lumină. O inimă uriașă mă privește adânc iar eu îi răspund. La plecare, simt părere de rău. Parcă mă despart de cineva drag, la destinul căruia pusesem și eu umărul iar acum, descoperindu-l peste ani, am vaga senzație că este altcineva. Nu mai păstrează nimic din ceea ce am sădit cu iubire, cândva. Doar un pâlc de puieți, oază de adevăr în imensul haos, își oferă verdele crud celor care încă mai cred că nimic nu este static și de neoprit. Suntem în mișcare continuă…

7 iulie 2019, Parcul Gherăiești
8 iulie 2021 (revăzut)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *