poți descoperi noi sensuri iubirii

printr-un dialog viu

cu un copil de șapte opt ani

chip luminos păr şaten ochi cafenii

aproape fără să respire mi se destăinuie

ieri mi-am petrecut ziua cu tata

am fost fericit

tăcere

continuă privindu-mă cu ochii lui cafenii

umbriți de gene prelungi acum triști

părinții mei sunt despărțiți

îi iubesc

să fim împreună este cea mai mare bucurie

ne plimbăm în pas domol pe alei

întâlnim Monumentul iubirii simbolul parcului

o inimă mare de inox

pe care sunt prinse

de toate mărimile formele culorile

lacăte

în cuvinte simple încerc să-i descifrez mesajul

o pereche de îndrăgostiți

fixează de această inimă uriașă

un lacăt cu inițialele numelor

apoi aruncă cheia într-o apă curgătoare

neapărat limpede și curată

prin acest gest fac un legământ

devin o singură inimă își pecetluiesc iubirea

copilul suspină ochii îi sunt rourați

dacă aveau și părinții mei un lacăt al iubirii

sau cine știe poate l-au avut

dar au păstrat cheia

și iubirea lor s-a risipit…

mă întorc pe tărâmul interior

din mine însămi și văd

în lacrima unui copil

un semn că lumea-i în suferință…

/ Rodica Dascălu / Monumentul iubirii /