În inimă-mi se cuibărește tristețea,

Se strecoară pe furiș,

Neobservată,

Nu credeam să-i mai acord găzduire,

Vreodată…

Știu bine lecția,

Durerea, frica sunt parte din viață,

Iar dacă înțeleg mesajul,

Ele devin prilej de-nălțare.

Port în mine timide adieri,

De neliniști și vagi bucurii,

Precum zborul unei păsări

Într-un complicat labirint al vieții.

Cineva din Înalt, arătându-mi drumul,

Mă-nvață călătoria devenirii,

Spunându-mi:

„Dacă singură ți-e greu,

Inspiră-te din tragediile lumii!”

Întorcându-mă în adâncul ființei,

Descopăr simplitatea de a fi

Și a întemeia punți între inimi,

Prin compasiune,

Rugăciune

Și iubire…

Rodica Dascălu/ Labirint/