grădina casei părintești devenea
un mic rai în fiecare primăvară.
acum admir un copac înflorit
în parcul orașului și
uit unde mă aflu.
îi spun fiului meu: târziu,
peste ani, așază-te la umbra
unui arbore inundat de flori albe.
ei îmi vor supraviețui. amintește-ți
un gest, o emoție pe care am
trăit-o împreună, o stare.
voi veni negreșit
sub forma unui fir de iarbă
sau poate voi fi o păpădie ori
câteva picături fragile de rouă,
mărgăritare ce se destramă
la cea mai mică adiere.
timpul își va opri curgerea.
ne vom îmbrățișa strâns, cum
obișnuiam în zilele noastre senine.

Rodica Dascalu ~
3 mai 2021