Când toamna își dezvăluie culorile,

Îmi fac mii de iluzii,

Sperând că va dăinui o veșnicie,

Curcubeul pădurii.

Într-o dinamică continuă,

Formele se nasc din ele însele,

Armonia culorilor se risipește,

Copacii rămân goi,

Iar podoaba frunzișului

Și cântecul păsărilor

Devin amintiri de spus la gura sobei…

Doar pârâul furios pe propria-i singurătate,

Melancolic și totuși viu, prin susurul său,

Insuflă viață

Peisajului trist de noiembrie,

Înviorat, ici colo, cu verde de brad…

Rodica Dascălu / Iluzii de noiembrie