Când toamna își dezvăluie culorile,
Îmi fac mii de iluzii,
Sperând că va dăinui o veșnicie,
Curcubeul pădurii.
Într-o dinamică continuă,
Formele se nasc din ele însele,
Armonia culorilor se risipește,
Copacii rămân goi,
Iar podoaba frunzișului
Și cântecul păsărilor
Devin amintiri de spus la gura sobei…
Doar pârâul furios pe propria-i singurătate,
Melancolic și totuși viu, prin susurul său,
Insuflă viață
Peisajului trist de noiembrie,
Înviorat, ici colo, cu verde de brad…
Rodica Dascălu / Iluzii de noiembrie