Cuviosul Paisie Aghioritul (1924 – 1994)

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924 – 1994)
„Simplitatea este frumoasă. Dumnezeu a imprăştiat stelele pe cer. Pe una a făcut-o mai mică, pe alta mai mare. Iar noaptea, cât de mult îl odihnesc pe om atunci când le priveşte!”.

„Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare şi se interesează de ceilalţi şi nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovniceşti…”

„Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanță nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit și S-a jertfit pentru oameni păcătoși, destrăbălați: N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toți, fără deosebire.”

„Dacă o întâmplare este de la Dumnezeu și tu o treci cu vederea din precauție duhovnicească, atunci Bunul Dumnezeu va găsi o modaliate mai evidentă pentru a-ți vorbi.”

„Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele, pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: „Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre voi încerca”, atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul Iui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de a începe examenele, să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au.”

„Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce se va îndrepta vremea.”

„Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu! Ştii numai de asigurarea maşinii? Fă-ţi cruce şi, înainte de a face orice, spune: „Hristoase al meu, Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină „super”, iar automobilul său duhovnicesc nu se opreşte niciodată, ci aleargă mereu. Pe cât poţi, ia aminte, roagă-te şi încredinţează-te lui Dumnezeu, iar El te va ajuta în orice greutate. Simplifică-ţi viaţa prin încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte.”

„Ca să ne fie de folos, cărţile patristice trebuie citite cu smerenie, atenţie şi rugăciune. Ele se aseamănă cu tomografele, căci aşa cum acelea „fotografiază” starea trupească a omului, la fel şi prin acestea „se fotografiază” starea lui duhovnicească. Însă duhul Părinţilor se face sensibil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, două pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *