Citate ( III ): Citadela, Antoine de Saint Exupery

Dar disperarea mea făcea loc unei împăcări neaşteptate. Mă cufundam în noroiul drumului, îmi zdreleam pielea de stânci, luptam împotriva rafalelor biciuitoare şi, totuşi, sufletul mi se făcea mai limpede şi mai senin. Căci nu ştiam nimic, dar nimic n-aş fi putut afla fără dezamăgire. Căci nu-L atinsesem pe Dumnezeu, dar un zeu care se lasă atins nu mai este un zeu. Şi nici dacă dă ascultare rugii. Pentru prima oară, înţelegeam că măreţia rugii vine, înainte de toate, din lipsa unui răspuns, căci în acest schimb nu-şi are locul josnicia unui negoţ. Şi, de asemenea, că pentru a învăţa să te rogi, trebuie să faci ucenicia tăcerii. Că dragostea începe doar atunci când nu mai aştepţi răsplată. Dragostea este învăţătură a rugăciunii , iar rugăciunea este învăţătură a tăcerii.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977

Atunci am înţeles că cel care recunoaşte surâsul statuii, sau frumuseţea priveliştii, sau liniştea templului, şi-a aflat credinţa. Căci el trece dincolo de obiect – pentru a afla cheia, dincolo de cuvinte – pentru a auzi vântul, dincolo de nopţi şi stele -pentru a simţi veşnicia. Căci credinţa este înţeles al limbajului tău, şi limbajul tău, dacă a primit un înţeles, îţi va aduce credinţa.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977

Iată pentru ce spun că ceea ce contează în primul rând în a făuri un om este nu de a-l instrui, căci instrucţia e zadarnică, dacă el nu va mai fi decât o carte umblătoare, ci de a-l ridica şi a-l conduce la înălţimile unde nu există lucruri , ci imagini născute din nodul divin ce leagă lucrurile. Căci nimic nu poţi spera de la lucruri, dacă ele nu au răsunet şi reflex unele într-altele, aceasta fiind singura muzică a inimii.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977

Şi am înţeles că trebuie făcută distincţie între cucerire şi constrângere. A cuceri înseamnă a converti. A constrânge înseamnă a închide. Dacă te cuceresc, eliberez un om. Dacă te constrâng, îl strivesc. Cucerirea înseamnă a te clădi pe tine însuţi în tine şi prin tine. Constrângerea este grămada de pietre aliniate şi identice din care nu se va naşte nimic. Şi mi-am dat seama că toţi oamenii trebuiau cuceriţi.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977

Ce-aş putea regreta? Am amintirea unui braţ sănătos şi a unui picior sănătos. Dar toată viaţa este naştere. Şi te obişnuieşti cu tine aşa cum eşti. Ţi-ai regretat vreodată copilăria, vârsta de cincisprezece ani sau cea a maturităţii? Nu regrete simţi, ci o melancolie blândă, care nu e suferinţă, ci parfum al unei licori evaporate. Desigur, te lamentezi în ziua în care îţi pierzi ochiul, căci orice transformare e dureroasă. Dar nu e nimic patetic în a te plimba prin viaţă cu un singur ochi. Şi am văzut orbi râzând.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *