Citate despre fericire….

Citate despre fericire….

“Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai mult n-ar putea îndura firea omului, care deseori, într-o viaţă de mulţi ani nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.”

Liviu Rebreanu

“Secretul de a fi nefericit constă în a avea răgazul necesar pentru a-ţi bate capul să vezi dacă eşti fericit sau nu. Leacul constă în ocupaţie, căci ocupaţia înseamnă preocupare; iar omul preocupat nu este nici fericit nici nefericit, ci pur şi simplu viu şi activ, ceea ce este mai plăcut decât orice fericire până ce te-ai săturat de ea.”

George Bernard Shaw

“Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.”

Garabet Ibraileanu

“Fericirea este o cumpănire lăuntrică, o armonie, o limpezime interioară, care este totdeauna aceeaşi, în omenire la deosebiţi inşi şi deosebite epoci.”

Mircea Florian

“Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevarata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.”

Gabriel Jose Garcia Marquez

“Fericirea… un episod trecător în marea dramă a durerii.”

Fiodor Mihailovici Dostoevski

“Dacă vrei să ai o viaţă fericită, leag-o de un scop, nu de oameni sau lucruri.” Einstein

“Personal, experimentez cel mai mare grad de plăcere când iau contact cu opere de artă. Îmi oferă un sentiment de fericire de o intensitate pe care nu o pot obţine din alte surse.”

Einstein

“O masă, un scaun, un bol de fructe şi o vioară; ce altceva îi trebuie unui om pentru a fi fericit?”

Einstein

“Izvorul cel mai direct al fericirii este o fire veselă; această calitate îşi găseşte numaidecât rasplata în ea însăşi.”

Arthur Schopenhauer

“Fericirea trebuie să fie o răsplată, nu un scop.”

Antoine de Saint-Exupery

“E fericire pentru toată lumea. Mai întâi ai fericirea pe care ţi-o dă raza dinăuntru, lumina minţii tale şi bunătatea inimii tale. Dar natura cu bogăţia priveliştilor ei, cu farmecul veşnicei reînnoiri a podoabelor ei! Dar fericirea de-a putea face pe altul fericit! Dar speranţele! Dar visurile!”

Alexandru Vlahuţă

 “Fericirea adevărată n-o are, nu poate s-o aibă decât acela care o dă…Şi, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie sa incepi prin a o da.”

Alexandru Vlahuţă

 “Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire.”

Alexandre Dumas

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *