se întâmplă ca într-o zi oarecare prin nimic deosebită față de celelalte ceva să prindă contur. se încheagă o idee, un sens, un nod ce leagă lucruri. iată, citești interviul unui scriitor, te bucuri de creațiile poeților preferați. citești o carte, de cele mai multe ori, de proză. firul epic se desfășoară firesc și, deodată, un fragment te face să te oprești. este atât de dens, încât lași cartea să-ți cadă. rămâi și tu pe gânduri, cu privirea pierdută. dar ziua nu s-a încheiat iar tu exiști printre oameni. reproșul fiului ca răspuns la grija ta exagerată sau dialogul liniștitor, calm cu partenerul de viață. obișnuiești să mergi într-un grup, nu atât de mult cât ți-ai dori. dar întâlnirea aceea specială când observi lipsa unui cuplu tânăr, însăși imaginea armoniei, îți strecoară un fior în inimă. o neliniște. sau emoția autentică trăită pe malul mării, când coboară înserarea și împrăștie minuscule oglinzi în părul copiilor. pescărușii zboară în înalt, par niște puncte albe, strălucitoare. sunt purtători ai dorințelor tale ascunse. luminile se oglindesc tremurătoare incendiind orizontul. târziu, închizi ochii. vizualizezi parcursul zilei și, un fir leagă, precum mărgelele înșirate pe ață, secvențele, pas cu pas. ceea ce se înfiripă nu este din lumea aceasta, nu este oglindire. nu este enumerare. nu este grămadă de lucruri stivuite sau de cărămizi așezate fără a avea o destinație. ceea ce se înfiripă e poezie. ea vizitează universul fiecărui om. te găsește dacă ești atent și știi să privești lumea, mersul ei. și mai mult, dacă știi să vezi. dar pentru a vedea te cufunzi, mai întâi, într-o baie de tăcere. atunci poți auzi glas duios, șoptindu-ți chemarea.
Rodica Dascalu
26 iunie 2021, Constanța