Amos Oz, Sa nu pronunţi noapte ( roman ) ( fragmente )
“Ca şi cum din greşeală ar fi intrat într-o cameră străină şi, de panică, nu găsea fereastra. Care era şi rămăsese deschisă. Şi se agita de la un perete la altul bătând din aripi, lovindu-se de lampă, de tavan, de mobile. Nu cumva să încerci să o ajuţi să găsească ieşirea: n-ai s-o poţi ajuta. Orice mişcare a ta riscă să-i mărească disperarea în loc sa iasă afară spre libertate, dacă nu eşti atent, ai s-o faci să zboare spre încăperi interioare unde din nou se va lovi cu aripile de geamuri. Singura cale de a o ajuta e să nu încerci să o ajuţi. Să te faci cât mai mic. Să stai ca împietrit. Să te faci una cu peretele. Să nu te mişti. Oare fereastra a fost şi a rămas într-adevăr deschisă? Oare sper într-adevăr că ea o să poată zbura? Sau stau la pândă nemişcat, cu ochii mei împietriţi, aşteptând să se prăbuşească, în sfârşit, vlăguită. Şi atunci să mă pot apleca asupra ei şi să am grijă de ea ca la început. De la început.”
………………………………………………………………………………………………………………………………..
„ Chiar şi prezentul, adică momentul precis în care te găseşti acum, chiar aici, în plină călătorie, sau în somn, sau făcând dragoste, sau clipa care te traversează când stai singur cu tine însuţi, treaz şi tăcut, în haina ta de piele uzată, pe locul de lângă fereastră, într-un zbor lung de noapte într-un avion apropape gol, chiar şi clipa aceea care aparţine prezentului pare că nu cere nimic de la tine decât să fii prezent, să o trăieşti şi să primeşti pe cât e posibil ceea ce îţi arată sau îţi face. Ca o apă care curge încet pe sub pleoapele închise de oboseală.”
…………………………………………………………………………………………………………………………………
„În loc de secretul respiraţiei controlate, inventat ca să nu mă piardă în prima seară, am descoperit un alt secret care începea să mă pasioneze: când făcea cunoştinţă cu străini, chiar şi întâlniri întâmplătoare, ştia să detecteze imediat răutatea. Ipocrizia. Sau generozitatea. Chiar şi la cei pe care eu însumi îi consideram complicaţi, enigmatici, apăraţi ca de un zid de o imagine lustruită sau ascunzându-se în spatele unor manevre care te cucereau, ştia întotdeauna să distingă instantaneu ce e bine şi ce e rău: înrăit, naiv,generos, împietrit, aşa clasa ea lumea. Şi în cald sau rece. Dacă nu clasa, plasa oameni, locuri, păreri, pe o scară de temperaturi (…..). Iar Noa spunea: E simplu, numai cine vrea să cunoască ce e rău şi ce e bine ştie. Iar cine nu, înseamnă că a ales să nu ştie.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
„ Şi să vă mai spun ceva? Adevărata noastră problemă e că noi înşine nu suntem în stare să ne entuziasmăm pentru nimic. Asta-i nenorocirea adevărată.Cine simte că nimic nu mai e urgent se răceşte şi moare încet-încet.(….) Trebuie să începem să „vrem”. Să ne ţinem cu amândouă mâinile de viaţa asta, ca să nu ne scape, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Altfel totul e pierdut.”
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
„Cine dă dovadă de puţină generozitete o să găsească generozitate oriunde.”