la răspântie II ( renunțare )

nu, nu m-am oprit prea des
asupra unui fapt atât de evident,
fiecare om are un geniu lăuntric.
un bulgăre de energie îl susține,
cu o singură condiție: să fie liber.
o minte inspirată îți permite
să atingi conștiința întregului.
poziția în care ești îți dă voie
să creezi infinite lumi.

despre oferta destinului
nu știu prea multe. rareori,
viziunea lui intră în rezonanță
cu visele mele ascunse.
despre fantasme și iluzii
îmi place să vorbesc,
deși orice desprindere
din șuvoi e lipsită de sprijin.

renunțând la unele
prejudăcăți cum ar fi:
nu știu, nu pot, nu înțeleg,
nu vreau, nu mă voi schimba
apare o minune. se naște spațiul
de acces la nemărginire.

viziunea vieții devine congruentă
cu resursele interioare. lumina unui
far alungă negura, la răspântie aleg.

Rodica Dascălu

3 ianuarie 2021

cer ajutor cuvintelor pentru a reda
intensitatea emoției, spunându-mi:
doar scriind voi evita alunecarea
într-un labirint fără ieșire.

dar ele, cuvintele,
nu pot recrea realitatea
pe care am trăit-o. întregul
solfegiu de nuanțe al mersului
prin întuneric rămâne de neatins.

încredințez neliniștea existențială
sau metafizică puterilor cerești.
văd cum vălul întunecat se risipește.
rugăciunea mi-e ascultată. sunt salvată.

Rodica Dascălu
1 ianuarie 2021

Anul 2020 își trăiește ultimele ore. Pentru a-l defini folosesc un singur cuvânt: prietenie.
Călătorind în locuri mai aproape de casă sau mai îndepărtate, m-am reîntâlnit cu prieteni pe care nu-i văzusem de mulți ani. Am atins chiar și țărmul, apa mării iar zborul amplu al pescărușilor m-a fascinat, ca de fiecare dată.
Alteori, pașii m-au purtat în muzee de artă, parcuri și grădini…
Cele patru anotimpuri, aparent aceleași, dar, de fapt, mereu altele, mi-au fost surse de inspirație, de energie…
Am continuat să merg pe drumurile începute cândva. Mi s-au deschis în față alte cărări. Am scris o carte, dăruind prin filele ei o fărâmă de iubire.
Drumul lăuntric mă ajută să fiu, oricând doresc, în satul natal. În genunchi, în fața crucii cu inscripțiile șterse de prea multă uitare. Aici, gândurile mele veghează…
Ultimul grăunte de nisip e pe cale să se scurgă în clepsidra timpului.
Am trăit o situație limită. Nu mai este nicio ieșire, îmi spuneam. Și totuși, Dumnezeu nu ne părăsește. Ne trimite în ajutor alți oameni. Prietenii mai vechi și mai noi, rudele, copilul, medicii specialiști, medicul de familie, asistentele medicale… Vedeam doar efectul grijii și preocupării lor de a ne fi mai bine. Ca din senin, la intrarea în apartament, răsăreau crizanteme, crăciunițe, trandafiri… Apoi, găseam alimente, apă, medicamente… Pe e-mail aflam că facturile sunt plătite. Apoi le auzeam vocea caldă, încurajatoare. Mi-au fost aproape cu fapta, cu gândul, cu sfatul competent…
Eu trebuia să fiu puternică pentru a ajuta, la rândul meu… Și iar îmi spuneam: nu vom face față, suntem atât de fragili… Dar medicii caută variante, găsesc soluții salvatoare. Împreună vom reuși, cred…! Echilibrul, să sperăm, se va restabili. Mai este nevoie de timp, de răbdare, de recuperare…
Vă mulțumesc tuturor!
Anul 2020 m-a învățat ce înseamnă solidaritatea… Nu, nu e lucru puțin să vezi cu ochii tăi cum ea face minuni….
Vă mulțumesc și vouă, prietenilor mei virtuali… Pentru fiecare semn lăsat în căsuța mea de Facebook, pentru fiecare popas, apreciere, urare… Vă îmbrățișez, dorindu-vă multă sănătate și să aveți mereu oameni frumoși aproape!
La mulți ani! An Nou Binecuvântat!

31 decembrie 2020

~ Rodica Dascalu